Cod roșu de intervenție. Viteza și neatenția la volan au făcut 11 victime

Accident rutier într-o localitate gorjeană. Luni dimineața, în jurul orei 7.00, mai multe persoane au sunat la 112 și au anunțat tragedia!

Nouă persoane aflate în autoturisme, dar și alți doi pietoni au fost transportați la spital. Toți au avut nevoie de îngrijiri medicale. Șoferul considerat vinovat de cele întâmplate,  este un bărbat de 42 de ani, care venise dis de dimineață să își ia un coleg cu care să meargă la muncă. A „uitat” să oprească la poarta colegului și s-a dus cu viteză spre intersecția în care a intrat fără să se asigure. Șocat de tot ce s-a întâmplat este și șeful celor doi, un om de afaceri. „Colegul lui era acasă și nu știe nimic, aștepta să vină să îl ia cu mașina. Nu a oprit la el la poartă, deși știa unde stă pentru că îl lua în fiecare zi. Acum așteptăm și noi să se dezmeticească și să vorbim cu el ca să vedem ce s-a întâmplat. Era om cu experiență, a fost șofer de directori pe la Târgu Jiu, nu se pune problema să nu fi fost un bun șofer”, a spus acesta.

Transportați pe bănci de lemn improvizate

O altă problemă este că șapte muncitori ai unei firme din Târgu Jiu au fost răniți după ce mașina cu care erau cărați de la Motru a fost lovită în plin. Aceștia se aflau pe bănci de lemn  improvizate pe post de scaune într-o mașină mică pentru transport marfă. Îngrămădiți, au fost aruncați în toate direcțiile în urma impactului puternic. Secretarul primăriei Mătăsari a fost cel mai rănit, a rămas încarcerat în propria mașină. Pompierii au intervenit cu aparatură specială pentru a-l scoate dintre fiarele contorsionate. Cod roșu de intervenție. Mai multe ambulanțe și echipaje SMURD s-au deplasat la fața locului.

„Una dintre victime era încarcerată, ISU Gorj intervenind pentru descarcerarea acesteia. Trei dintre victime au suferit leziuni grave și au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Târgu Jiu. Restul victimelor au suferit leziuni minore sau atacuri de panică”, a informat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, potrivit Pandurul. Cinci din cele zece persoane au răni grave, dar se află în stare stabilă, a menționat directorul Spitalului Judetean de Urgență Târgu Jiu, dr Costinel Popescu. Una din victime, și anume unul dintre pietoni, a refuzat internarea.

Șoferul vinovat a rămas fără permis și s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. De altfel, accidentul de la Telești, a intrat și sub atenția inspectorilor de muncă, toate persoanele implicate în evenimentul rutier fiind în mers spre locul de muncă. Au fost scoase la iveală condițiile improprii în care erau transportați pe bănci de lemn muncitorii care trebuia să ajungă la Târgu Jiu, potrivit Pandurul.

Referitor la intersecția cu pricina, primarul localității a primit dispoziție de la polițiști să monteze cât mai repede relantoarele respective „Sunt semne de circulație corespunzătoare, așa cum poate să vadă oricine. Este semn pentru fiecare conducător auto care pătrunde în intersecție, dar dacă unii vin cu viteză foarte mare și nu respectă nici un semn, cred că nici Poliția și nici administrația comunei nu sunt vinovate cu nimic”, a menționat edilul.

Citește și Impact violent în Gorj. Un moment de neatenție le-a adus moartea

 

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *