Vizită neașteptată pentru Fotbaliștii Universității Craiova. Oltenii au avut parte de un moment emoționant

Virdol Robert

Fotbaliștii lui Costel Gâlcă au avut parte de un moment emoționant la baza „Ilie Balaci”

Universitatea Craiova a avut parte de un moment destul de rar. Oltenii au primit vizita militarilor răniți în operațiunile NATO. Alexandru Mitriță a fost unul dintre protagoniștii acestui eveniment, deoarece a primit un cadou destul de special.

Vizită neașteptată pentru Fotbaliștii Universității Craiova. Oltenii au avut parte de un moment emoționant

Universitatea Craiova a primit această vizită, înaintea meciului cu FC Botoșani. Oltenii au avut ocazia de ai cunoaște pe militarii care au luat parte la teatrele de Operațiuni NATO Alexandru Mitriță, unul dintre vedetele echipei a primit și un cadou din partea acestora. Caporalul Marius Cănuci i-a oferit golgheterului Universității Craiova o plachetă.

„Placheta asta are o valoare sentimentală, a fost luată de la gâtul colegului meu care a murit lângă mine în misiune. Știu că ești pasionat de tatuaje, aici sunt niște valori ale militarilor. Vreau să vă spun că primele trei se potrivesc foarte bine echipei. Întotdeauna o să pun misiunea pe primul loc. Nu voi accepta niciodată înfrângerea. Niciodată nu voi renunța. A patra idee este dedicată nouă, camarazilor de război. Vreau să și-o dat cât mai milităresc cu putință”, a spus Marius Cănuci.

Oltenii au postat această vizită și pe pagina lor oficială de Facebook, acolo unde au au avut și un comunicat despre eveniment: „ȘTIINȚA INVICTUS Vizită specială în casa „leilor” :Militarii răniți din Teatrele de Operațiuni NATO, membrii Invictus România, au fost alături de noi la antrenamentul din această dimineață. Cetățean de onoare al Craiovei și decorat de președintele țării cu Medalia Națională „Serviciul Credincios”, caporalul Marius Cănuci le-a ținut un speech special alb-albaștrilor”, a u scris cei de la Universitatea Craiova pe Facebook.

Share This Article