Universitatea Craiova a ieșit din lupta pentru titlu, Mirel Rădoi a plâns, iar Vladimir Screciu a explicat situația din vestiarul alb-albaștrilor!
Suferința fost mare printre olteni, după ce Rapid a câștigat pe stadionul „Ion Oblemenco”. Formația din Bănie spera la 3 puncte și la o mică șansă să mai lupte puțin pentru primul loc. Nu a fost așa. Marius Șumudică a plecat victorios de la Craiova și le-a lăsat o durere mare în suflet alb-albaștrilor. Mirel Rădoi a plâns, după meci, în timp ce suporterii au fost dezamăgiți, din nou, de o echipă care nu se ridică la nivelul așteptărilor.
Vladimir Screciu spune că toată lumea a greșit și că rezultatele rele din acest play-off ar trebui să fie date uitării. Mijlocașul speră ca el și colegii lui să se mobilizeze, la antrenamente, să se privească în ochi și să treacă peste supărările provocate de gileșteni. Laurențiu Popescu a gafat, dar este susținut în continuare de vestiar. Portarul și-a salvat echipe de mai multe ori în acest sezon, iar ceilalți jucători nu au uitat.
Vladimir Screciu știe cine a greșit și cum a pierdut Craiova lupta pentru titlu
„Multe cuvinte nu sunt de spus, ne asumăm această înfrângere, am greșit toți și sperăm ca la meciul viitor de acasă să dăm uitării. Este dureroasă această înfrângere, ne doare pentru că înainte de acest meci aveam un obiectiv foarte clar, cele 3 puncte. Se pare că nu l-am îndeplinit. Nu trebuie să găsim vinovați, toată echipa e vinovată. Toți suntem vinovați, trebuie să ne-o asumăm. Când mergem la antrenamente să ne privim ochi în ochi. Trebuie să o scoatem la capăt și la meciul viitor să scoatem cele 3 puncte.
Popescu e un jucător foarte important pentru noi. Dacă stăm să ne gândim în câte momente ne-a salvat, e un portar important, este greu să fii în pielea lui. Și eu mi-am dat autogol și știu cum e. Trebuie să fim bărbați, să ne uităm ochi în ochi. Nu pot să dau un răspuns acum. Nu îmi găsesc cuvintele, aveam cu totul alt obiectiv. Nu l-am îndeplinit. Simt că sunt foarte supărat pentru că la începutul play-off-ului aveam alte speranțe.”, a spus Vladimir Screciu.
- Alex Cicâldău pune presiune pe antrenorul Universității Craiova: „Să vedem unde am greșit la antrenamente”
- Sorin Cârțu a avut un mesaj pentru Mihai Rotaru după Universitatea Craiova – FCSB
- Vladimir Screciu se teme de meciul cu Belarus: „Nu trebuie să ne sfidăm adversarii”
- Vladimir Screciu pleacă din România, fix înainte de EURO!
- Vladimir Screciu și Basilio Ndong, transferați la pachet!
