fbpx
21.1 C
Craiova
sâmbătă, iulie 24, 2021

Cum a pierdut Vodafone un client în trei pași simpli!

După ce te amenință cu „penalizări de 0.5% pe zi”, Vodafone nu are posibilitatea să-ți ia banii.

- Advertisement -

Într-un miez de zi ori de noapte, telefonul îți clipocește. Ai mesaj de la Vodafone: „Evită penalizările de 0.5% pe zi. Achită factura în termenul scadent”. Dacă ai ghinionul să ai cadrul golit și să nu poți face plata online, e musai să te deplasezi până la cea mai apropiată casierie Vodafone.

Ajungi, încrezător că poți să eviți penalizările cu care ai fost amenințat de roboțelul care ți-a împroșcat mesajul pe ecran. Zâmbești casierei, îi dai numărul și întinzi banii. Îți întoarce zâmbetul, dar îți zice sec: „momentan nu merge programul de încasări”. „Păi și eu ce fac, mi-ați trimis mesaj că mă penalizați…”. „Îmi pare rău, nu merge programul. Nu avem ce să facem. Încercați mai târziu. Sau la alt punct de lucru”.

Nu vrei să pierzi jumătate de zi până le-o da drumul la programul de încasări. Așa că dibuiești următorul punct de lucru. Aici merge programul. Ești biruitor! Dar nu fără luptă. După ce pierzi 3 minute după o babă cu batic care se scotocește prin buzunare secrete pentru a achita, ajungi față în față cu casiera de serviciu. Vă măsurați din priviri, ca doi luptători de sumo. Dai numărul și întinzi banii. Însă ea mai are o încercare de a-ți da lovitura fatală: „Codul de client?” Ești derutat, prima oară ți se cere. Ripostezi: „Dar colegii de armată ai lui tata nu vreți să-i știți? Eu n-am făcut armata”. În cele din urmă bate în retragere: „îl caut eu!”. Plătești, pentru ultima dată la Vodafone.

În 3 minute poți să citești și: Măsuri extreme în învățământ, 118 clase desființate

Balșul va avea semafoare performante

 Se schimbă sensurile de circulație în Craiova

Concurs pentru cei mai buni gospodari

Primăria a semnat trei contracte noi de investiții pentru Craiova

Cosmin Cojocareanuhttps://3minute.net
Fondator 3minute.net. Cu experienta de peste 15 ani in presa.

Related Articles

10 antrenori români liberi de contract. Cine aduce titlul în Bănie!

Pe cine vrei antrenor la CS Universitatea Craiova? Mihai Rotaru a reușit, până la urmă, să îl dea afară pe Ouzounidis. Patronul alb-albaștrilor nu a...

Ouzounidis, demis de la CS Universitatea Craiova!

Mihai Rotaru a ascultat de suporteri și l-a dat afară pe antrenorul grec! Cine va conduce echipa împotriva FCSB!

Cicâldău, la Galatasaray! Presa din Turcia confirmă transferul!

Craiova nu convinge sportiv, dar face bani în mercato! Declarația patronului Mihai Rotaru cu privire la vânzarea lui Alexandru Cicâldău!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

27,278FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă

Latest Articles

10 antrenori români liberi de contract. Cine aduce titlul în Bănie!

Pe cine vrei antrenor la CS Universitatea Craiova? Mihai Rotaru a reușit, până la urmă, să îl dea afară pe Ouzounidis. Patronul alb-albaștrilor nu a...

Ouzounidis, demis de la CS Universitatea Craiova!

Mihai Rotaru a ascultat de suporteri și l-a dat afară pe antrenorul grec! Cine va conduce echipa împotriva FCSB!

Cicâldău, la Galatasaray! Presa din Turcia confirmă transferul!

Craiova nu convinge sportiv, dar face bani în mercato! Declarația patronului Mihai Rotaru cu privire la vânzarea lui Alexandru Cicâldău!

DEMISIA!

S-a stabilit. Ouzounidis nu mai are ce căuta în Bănie! „DEMISIA” este singurul mesaj pe care ultrașii ce susțin CS Universitatea Craiova l-au postat pe...

Notele alb-albaștrilor după Laci – CS Universitatea Craiova 1-0!

Cine a dezamăgit cel mai mult în partida din Albania și unde se putea face diferența! Craiovenii visează la titlu în Liga 1, dar jocul...