Cum consideri că este mai bine pentru Universitatea Craiova: să rămână actualul patronat, sau clubul să fie preluat de chinezi.
Exprimă-ți opțiunea! Votează în sondajul inițiat de noi care este cea mai bună soluție în opinia ta: clubul CS Universitatea Craiova să rămână cu actualii finanțatori ori să fie vândut consorțiului chinez care a preluat Slavia Praga și a făcut-o campioană.
După părerea noastră, orice club trăiește în primul rând prin suporterii săi. Drept urmare părerea fanilor este cea mai important, așa că intră în sondaj și spune cum vezi această situație. Noi nu băgăm mâna în foc că părerea ta e importantă pentru toată lumea. Potrivit digisport.ro, Mihai Rotaru, patronul actual al echipei, le-a declarat referitor la subiect: „Nu pot vorbi acum. Orice informație pe care o avem de comunicat o comunicăm pe site-ul oficial”.
Zvonurile potrivit cărora clubul Universitatea Craiova ar putea fi vândut la chinezi s-au amplificat. Drept pentru care am considerat oportun să inițiem acest sondaj. Plecând de la premisa că forța oricărui club de fotbal rezidă în suporterii săi. De aceea vocea lor trebuie să se facă foarte bine auzită!
Bineînțeles, putem dezbate împreună pe Facebook care este soluția cea mai bună pentru clubul alb-albastru!