Nu a fost nici fault, nici ofsaid! Care a fost motivul care l-a determinat pe arbitru să anuleze cu fermitate golul celor de la Waiheke Island.
Avem câțiva prieteni pasionați de Australia ligile mici și Noua Zeelandă. Joacă la greu pe goluri, asta pentru că în trecut se dădeau de la 3 în sus în prima repriză cam în fiecare meci. Ancorați în trecut, ei ne pasară și video-ul de mai jos cu golul anulat în de acum celebrul meci dintre Waiheke Island și Eastern Suburbs, scor final 2-1 pentru vizitatori.
Prietenii ăștia ai noștri sunt convinși că prin ligile astea din Oceania, care se joacă pe câmpuri, se scot goluri în prima repriză și se bagă în cea de-a doua, din minutul 47 încolo, casele de pariuri fiind cele care ar face cărțile. Din minutul 40, la 0-0, companionul nostru în ale pariurilor ne tot amenința: la Waiheke și Eastern gol prima repriză, banii pe jos. Până să ne dezmeticim, până să descoperim meciul… se fluieră finalul primei reprize. Apoi primirăm următorul video, cu golul anulat celor de la Waiheke.
Am întors video-ul cu susul în jos, ne uitarăm invers, derularăm ca la Procesul Etapei, cu nea Tomescu, cu încetinitorul, nimic. Nici fault, nici ofsaid! Dar care a fost problema, de ce a fost anulat super-golul care i-a făcut pe prietenii noștri să cocoloșească biletele online? Simplu: arbitrul a fluierat în minutul 45.06 finalul primei reprize, tocmai în momentul în care atacantul celor de la Waiheke îl deposeda de minge pe portarul celor de la Suburbs.
Deci, golul lui Waiheke United a fost anulat pentru că arbitrul a fluierat finalul primei reprize în minutul 45.06, fix în momentul în care atacantul reușea să-l deposedeze pe portarul advers. În cele din urmă, Waiheke a pierdut cu 2-1.
Omrani, preferatul lui Becali! Cine vrea să i-l sufle?