7.3 C
Craiova
joi, aprilie 18, 2024

What's Up, dat pe mâna poliției de propria iubită!

Răni vizibile pe față și pe corp: „Du-mă unde vrei, dar nu mă duce acasă”, spunea artistul într-una dintre cele mai cunoscute piese ale sale.

Cântărețul va da socoteală în fața legii după ce, luni seară, o femeie a sunat la 112 și a spus că fostul iubit o agresează. La scurt timp, oamenii legii au ajuns în apartamentul iubitei sale, după ce aceasta avusese parte de o cearta aprinsă cu interpretul. Apariția poliției l-a făcut pe What’s up să devină irascibil, așa că a fost dus urgent la secție.

VIDEO AICI

Potrivit spynews., la secție au ajuns și părinții bărbatului, dar și iubita agresată, Alice Badea. După ce a devenit agresiv și a adus injurii agenților de poliție, What’s up a fost dus la Parchet pentru audieri, timp de câteva ore.
Simina, fosta soție a lui What’s up, a rămas surpinsă de gestul făcut de omul alături de care și-a petrecut 9 ani din viață și i-a transmis lui Alice Badea toată susținerea sa.

Sunt șocată! Din fericire, nu sunt implicată. Noi nu am mai vorbit de mult timp, eu am aflat de la voi de ceea ce s-a întâmplat. Sunt uimită de cele auzite, nu pot să comentez prea multe, pentru că nu știu ce s-a întâmplat exact. Dar ce pot să vă spun este că sunt alături de Alice”, a declarat aceasta pentru cancan.ro.

Potrivit aceleiași surse, împotriva lui What’s up s-a deschis un dosar penal pentru ultraj și totodată, trebuie menționat că insulta, amenințarea sau calomnia la adresa unui funcționar public aflat în exercițiul funcțiunii, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 4 ani.

La data de 09 decembrie a.c., în jurul orelor 18:30, secția 17 Poliție a fost sesizata prin serviciul de urgenta 112 de către o femeie, cu privire la faptul că fostul prieten o agresează. Ajunși la adresa apelantei din sectorul 5, polițiștii au observat un bărbat agitat care la vederea echipajelor de poliție a devenit recalcitrant. Persoana în cauză a fost imobilizată și condusă la Secția 17 Poliție. La sediul secției persoana a adus injurii polițiștilor și a manifestat un comportament agresiv. La acest moment, se efectuează cercetări în vederea stabilirii situației de fapt și de drept. Activitatea se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5”, au declarat reprezentanți ai Poliției după ce What`s Up a fost dus la Secție.

Foto: stirescu.ro

Text redactat de Liviana Nicolae

În 3 minute poți să vezi și: Ce s-a ales de Gianny, câștigătorul sezonului 3 „Chefi la cuțite”!

6 lucruri pe care trebuie să le faci înainte de Revelion!

Catalin Anghel
Catalin Anghel
Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Related Articles

Accesează-ne și aici!

Latest Articles