Mijlocașul brazilian s-a întors în Liga 1 și e gata să arate că mai poate face față la nivel înalt!
Transferul lui William de Amorim este lovitura pe care cei de la Academica Clinceni au reușit să o dea în debutul săptămânii. Fotbalistul în vârstă de 29 de ani va da piept, în sezonul viitor, cu antrenorul ce a avut cea mai mare încredere în el, pe vremea în care evolua la Astra Giurgiu.
„Academica Clinceni a mai reușit un transfer important. William de Amorim va juca pentru echipa noastră după ce a semnat un contract valabil doi ani. Mijlocașul cu dublă cetățenie, braziliană și română, a câștigat o dată campionatul României. A ridicat și un trofeul al Cupei României și a câștigat de două ori Supercupa României. Toate trofeele au fost în perioada petrecută la Astra. Acum, la 29 de ani, vine din Brazilia, de la Bento Goncalves. În România a evoluat la Astra Giurgiu și la FCSB. Am mai jucat la Xanthi, în Grecia, și la Altay, în Turcia”, a transmis Academica Clinceni.
Amorim, care are și cetățenie română, a fost legitimat ultima oară la formația braziliană Bento Goncalves, la care a petrecut aproximativ trei luni.
„Drum lung, cu așteptare, cu tot, cu escale. Am făcut vreo 32 de ore până să ajung aici, dar sunt obișnuit. Am mai făcut acest drum, e greu, dar am ajuns cu bine. Ultima dată am fost în Brazilia, până în mai. Eram acasă, am fost sunat, a venit oferta de la Clinceni, iar mama a fost fericită. S-au văzut ultimele rezultate ale echipei și se vede că această echipă e respectată. Pentru mine a fost chiar plăcut să primesc ofertă de la Clinceni. Da, mi-a fost dor de România. Am fost aproape 8 ani aici. Sunt și român, am pașaport, dar am fost plecat de cinci ani și chiar mi-era dor să vin aici, să joc și să-mi văd prietenii”, a spus William de Amorim, pentru site-ul Academicii.
foto: romaniansoccer.ro
Mititelu Jr., îi ceartă pe suporteri: „Înainte se bucurau că am înscris echipa în Liga 4”
Gică Craioveanu: „Suntem mai buni decât FCU Craiova”