Rotaru a câștigat palmaresul și recunoaște că de trei luni și-a anunțat partenerii că renunță! Cine îi ia locul!
Mihai Rotaru s-a hotărât: renunță la Universitatea Craiova. Omul de afaceri spune că partenerii lui trebuie să găsească alte soluții. Să îl înlocuiască. Finanțatorul alb-albaștrilor susține că i-au ajuns 10 ani de fotbal. Anunțul vine chiar în ziua în care Curtea de Apel Timișoara a anunțat că palmaresul merge către Clubul Sportiv.
Zi de foc în fotbalul craiovean! Rotaru și-a anunțat retragerea
„Eu nu iau deciziile importante in funcție de ce se întâmplă azi sau mâine. Eu mi-am depus mandatul. Mi-am propus să stau în fotbal 10 ani. Am depus mandatul la Universitatea Craiova. Am anunțat de câteva luni orașul Craiova, că trebuie să găsim alte soluții. Craiova merită să aibă o echipă mare. Eu am reușit să ajut la renașterea echipei și să cresc o echipă bună.
Am anunțat partenerii că trebuie să găsească alte soluții. Trebuie să avem și soluții, din păcate nu s-au găsit deocamdată. Sigur, eu nu o să las Universitatea să moară. Pentru a putea face o echipă mare trebui să avem și alte soluții. Să mă înlocuiască. Eu tot timpul voi aduce un aport financiar la club, dar vreau să stau deoparte. Un milion pot da oricând”, a spus Mihai Rotaru, la Liga Digisport.
Universitatea Craiova nu e pe plus
Mihai Rotaru susține că, anual, clubul pe care îl finanțează are un deficit de 5 milioane de euro. Asta în cazul în care nu sunt vânduți fotbaliști. Actualul patron al Universității spune că, dacă pleacă direct, baga clubul în faliment și nu vrea să își bată joc de suporteri. În prezent, ar exista discuții avansate cu mai multe persoane, pentru preluarea clubului.
„Craiova e pe un deficit financiar de 5 milioane de euro anual, în condițiile în care nu vinde jucători. Sunt oameni care vor să vină și sigur vor veni. Ca să plec pur și simplu, ar fi însemnat insolvența și, ulterior, falimentul. Nu putem să ne batem joc de suporteri. Dacă vin 10 investitori să dea câte 250 de mii de euro pe an, sunt 2,5 milioane.
Dacă noi am fi luat acel campionat, cred că ar fi schimbat perspectiva. La ce am investit, nu am făcut rezultate. Nu vreau ca Universitatea Craiova să scadă ștacheta. Craiova nu trebuie să aparțină unei singure persoane. Am discuții avansate, să vină fiecare după posibilități”, a mai spus omul de afaceri.
