Tradiții și obiceiuri în ziua de Crăciun!

Claudia Grosu
A large family are all helping serve Christmas dinner.

Ce este bine să faci la masa de Sărbători

Crăciunul, sărbătoarea Nașterii Domnului, este celebrat de creștini în fiecare an, pe 25 decembrie. Există multe tradiții și obiceiuri legate de acest eveniment și, chiar dacă unele dintre ele au fost înlocuite, multe altele s-au păstrat.

Moș Ajun și Moș Crăciun Moș Ajun este stăpânul timpului care deține puterea anului ce va veni. După apariția lui Moș Crăciun (în creștinism), valoarea lui Moș Ajun scade. Ei sunt bătrâni cu bărbi albe ca zăpada. Sunt buni și darnici și aduc cadouri tuturor copiilor.

Tradiția spune că Maica Domnului, fiind pe cale să nască, cere adăpost lui Moș Ajun. Acesta, fiind sărac, o îndrumă către fratele lui, Moș Crăciun. Acesta este stăpânul staulului unde au stat Iosif și Maria, care nu au găsit loc la han. Nevasta lui Moș Crăciun a ajutat-o pe Maria să nască.

Obiceiul darurilor de Crăciun După naștere copilul, Iisus a fost așezat sub un măr și Moș Crăciun a început să culeagă fructe și să le arunce cu bucurie copiilor care treceau pe acolo. De aici vine obiceiul ca Moș Crăciun să aducă daruri copiilor. Cadourile sunt legate și de închinarea magilor care au adus daruri (aur, smirnă și tămâie) Pruncului Sfânt. În zilele noastre, o persoană îmbrăcată în haine roșii, cu barbă și sac cu jucării împarte cadouri tuturor copiilor.

În unele case, Moșul vine noaptea când copiii dorm și lasă darurile sub bradul împodobit. Inițial, în cultura poporului nostru, bradul deținea funcții funerare. El era fie substitul miresei sau mirelui, dacă în familie exista moartea unui tânăr necăsătorit, fie dubletul vegetal al defunctului. Obiceiul împodobirii bradului este destul de recent în România. Brazii simbolizează Sfânta Treime. Podoabele semnifică bogăția și cunoașterea, exact ca pomul sacru din Grădina Edenului.

Începând cu această zi și până la Bobotează, copiii umblă cu Steaua. Ei poartă pe cap o coroană din hârtie colorată și colindă. Acum are loc și Vicleimul sau Irozii. Este momentul în care tinerii pun în scenă nașterea lui Hristos și șiretenia lui Irod care a poruncit uciderea pruncilor.

Se spune că la masa de Crăciun este bine să ascultăm colinde, care aduc armonie în relațiile dintre oameni și belșug în case și pe ogoare. Se consideră că e bine să mâncăm pește la micul dejun, pentru a fi sprinteni în perioada ce urmează. Creștinii ortodocși merg înainte la biserică, la Liturghie. Cei ce s-au spovedit se împărtășesc și abia apoi se așază la masă cu familia.

Foto: Unica

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.