Alex Mitriță a dat lovitura carierei! Mihai Rotaru a semnat fără să stea pe gânduri, iar mijlocașul va avea un salariu imens!
Universitatea Craiova a reușit să îl convingă pe Alex Mitriță să își prelungească înțelegerea. Decizia fotbalistului a părut una surprinzătoare, din exterior, mai ales după ce a primit o ofertă de 1,5 milioane de euro, pe an, din zona arabă. Totuși, detaliile și faptele ulterioare au arătat de ce jucătorul a făcut o alegere diferită.
2.800.000 de euro pentru Alex Mitriță!
Adrian Mutu pune că Alex Mitriță va câștiga nu mai puțin de 2.800.000 de euro, în următorii ani, la Universitatea Craiova. Mihai Rotaru a făcut un efort financiar imens, pentru a-l păstra pe starul echipei, în Bănie: „Mitriță are 2 .800.000 de euro pe 4 ani, din ce am auzit eu la patron”, a spus „Briliantul”.
Fostul antrenor de la FCU Craiova este prieten cu Mihai Rotaru. El știe că finanțatorul alb-albaștrilor nu ar avea nici cel mai mic motiv să îl mintă în astfel de situații. Adi Mutu chiar i-a ajutat pe olteni să facă un transfer important. Acesta a pus o vorbă bună când se negocia aducerea lui Anzor la Universitatea Craiova.
Lovitura carierei
Alex Mitriță poate spune că a dat lovitura carierei. Pe lângă salariul imens, mijlocașul va avea ocazia să se bucure de fotbal, așa cum l-a sfătuit și Ilie Balaci. Vedeta Universității Craiova joacă de drag pe stadionul „Ion Oblemenco”. Mai mult decât atât, el are ocazia să arate ce poate și la echipa națională și chiar să contribuie la o calificare la Campionatul Mondial.
