S-au semnat contractele pentru două spitale din Oltenia
3 milioane de euro pentru două spitale din Oltenia. Sistemul medical din Vâlcea primește un nou impuls important: două spitale din județ vor fi dotate cu aparatură de ultimă generație, grație unor investiții de peste 3,2 milioane de euro din fonduri europene. Contractele au fost semnate marți de președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu. Vizează dotarea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vâlcea și a Spitalului TBC Mihăești, conform Jurnalul Olteniei.
„Investim în sănătate și dotăm spitalele cu aparatură modernă”
„Astăzi am semnat două contracte cu finanțare europeană pentru dotarea ambulatoriilor de specialitate cu echipamente moderne. Ne dorim spitale bine echipate, care să ofere servicii medicale la standarde înalte”, a declarat Constantin Rădulescu.
Pentru SJU Vâlcea, lista este lungă și convingătoare: ecografe, ecocardiograf, test de efort cardiovascular, turn de endoscopie digestivă, electrocardiograf, cardiotocograf, videocolposcop, aspiratoare chirurgicale, dar și echipamente pentru laboratorul de analize medicale.
În paralel, la Spitalul de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” Mihăești, investiția acoperă atât ambulatoriul integrat, cât și Dispensarul TBC din Bălcești. Aici vor ajunge: aparate Roentgen pentru diagnostic, sistem de bronhoscopie, defibrilatoare, spirometre, EKG-uri, analizoare automate, monitoare de funcții vitale, autoclave, taliometre cu cântar. Dar și mobilier, instrumentar medical și echipamente IT pentru digitalizarea activității.
„Investim în sănătate și dotăm spitalele cu aparatură modernă, însă îmi doresc ca vâlcenii să fie sănătoși și să nu aibă nevoie de ea! Totuși, atunci când apar probleme, este important ca pacienții să primească un diagnostic corect și rapid, iar medicii să lucreze în condiții foarte bune”, a mai spus Rădulescu.
