Craiova, orașul cu arhitectură pentru toate gusturile, strălucește iarna
Acele clădiri superbe din Craiova care, în această perioadă, îmbracă straie de sărbătoare fac ca Bănia să strălucească mai tare ca oricând. Nu este o întâmplare că orașul a fost, cu mai bine de un secol în urmă. Preferatul celor mai bogați boieri ai țării. Aceștia petreceau verile pe moșiile lor din sudul României. Iarna în casele somptuoase din Craiova, proiectate de arhitecți faimoși din Franța și Austria și ridicate cu priceperea zidarilor italieni.
Un oraș cu aproape toate stilurile arhitecturale
Craiova este un adevărat muzeu în aer liber. De la brâncovenesc și art nouveau, la neoclasic, romantic, baroc, beaux-arts, art deco, modernism sau postmodernism. Orașul reușește să îmbine tot ce este mai frumos în arhitectura europeană. Acest mix îi conferă un aer cosmopolit pe care puține orașe din România îl pot egala.
Frumusețea nu se găsește doar în centru
Cele mai spectaculoase clădiri nu se rezumă la zona centrală. Sudul Craiovei rămâne o comoară arhitecturală, cu case superbe care au scăpat miraculos de demolările din perioada comunistă. Acum, multe dintre ele sunt împodobite cu ornamente de sezon, proprietarii pregătindu-le atent pentru perioada Târgului de Crăciun.
Clădiri care merită vizitate în interior
Pentru cei care ajung în Craiova, lista locurilor care nu trebuie ratate este clară: clădirile Primăriei – Palatul Administrativ (Palas) și fosta Bancă de Comerț –, Muzeul de Artă Jean Mihail, Cofetăria Minerva și Muzeul Cărții și Exilului Românesc. Toate rivalizează cu celebrele clădiri din marile capitale europene.
