Fostul antrenor de la FCU Craiova l-a sabotat pe Mihai Rotaru: „Ne tot spunea că trebuie să îl vindem”

Catalin Anghel

Mihai Rotaru a cumpărat un fotbalist din Liga 1, pe bani mulți, iar acum a aflat că fostul antrenor de la FCU Craiova a pus totul la cale!

Alexandru Ișfan este, momentan, catalogat dreptul unul dintre cele mai slabe transferuri făcute de Mihai Rotaru, pe bani, la Universitatea Craiova. El se poate așeza pe o listă, alături de Fortes sau Meza Colli. Mijlocașul era vedetă la FC Argeș, dar după ce a ajuns în Bănie nu a dat randamentul așteptat de olteni.

Fostul antrenor de la FCU Craiova l-a sabotat pe Mihai Rotaru

Viorel Tudose, sponsor principal FC Argeş, a explicat întreaga situație. Acesta susține că atât șefii clubului, cât și antrenorul simțeau că Ișfan nu poate mai mult. La acea vreme, echipa piteșteană era pregătită de Marius Croitoru, fostul tehnician de la FCU Craiova.

„Ne tot spunea că trebuie să îl vindem pe Işfan că e într-un moment perfect. Nici eu nu mai simţeam că Işfan ar putea să mai crească, dar Marius Croitoru a forţat transferul lui Işfan ca să-i facă loc în echipă fiului său”, a declarat Viorel Tudose, pentru ziartopdearges.com.

Rotaru a vrut să scape de Ișfan

Chiar și Mihai Rotaru s-a convins de faptul că Ișfan nu este potrivit pentru echipa lui. Patronul alb-albaștrilor a vrut să îl împrumute la o altă formație. Petev s-a opus. Probabil tehnicianul a cerut un înlocuitor pentru jucătorul de 650.000 de euro.

n acest moment, Ișfan are de muncă, el e într-un blocaj. L-am întrebat pe Ivaylo dacă să îl dau împrumut, mi-a zis că nu, că el contează pe Ișfan, pentru are calități de jucător de top, fizic, viteză, tehnică în regim de viteză, joc bun cu capul, capacitate bună de efort, dar în acest moment, Ișfan nu are randamentul necesar pentru a se impune.

În momentul în care se va debloca va fi un jucător extraordinar nu doar pentru Universitatea Craiova, ci și pentru România. Gândiți-vă cum am arăta dacă și-ar reveni trei din patru-cinci jucători care traversează un moment slab. Eu sper să își revină toți jucătorii”, a spus Mihai Rotaru la emisiunea Digi Sport Special.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.