Doliu în familia Universității Craiova, după ce o legendă a clubului s-a stins din viață!
Florin Oprea, fostul mare portar al Universității Craiova, a încetat din viață la vârsta de 76 de ani. O legendă a clubului din Bănie, acesta a fost titular în sezonul în care alb-albaștrii au cucerit primul lor titlu de campioană.
O legendă a Universității Craiova, coleg cu Ilie Balaci și Ion Oblemenco
Florin Oprea, unul dintre componenţii generaţiei care a adus primul titlu de campioană a României din istoria Universităţii Craiova, a încetat din viață. Anunțul a fost făcut în această dimineață, pe pagina de Facebook a clubului.
Născut pe 2 ianuarie 1948, Oprea a îmbrăcat tricoul Științei între anii 1967 – 1975. Echipa istorică antrenată de Constantin Cernăianu și Constantin Oțet a ocupat primul loc de la începutul sezonului 1973-1974 și până la finalul acestuia.
Fostul portar a împărțit același vestiar cu alți fotbaliști de legendă ai „Campioanei unei mari iubiri”, precum Ilie Balaci, Costică Ștefănescu, Mircea Chivu, Petre Deselnicu și Ion Oblemenco.

Recorduri în poarta Științei
Florin Oprea a fost un portar excelent, cunoscut pentru reflexele lui uimitoare. A reușit să stabilească și un record important în poarta Universității Craiova: nu a primit niciun gol în peste 600 de minute jucate consecutiv.
Fostul fotbalist a mai evoluat la Dinamo Slatina, între 1975 și 1977. A fost căpitan al echipei naţionale de tineret U21 şi component al lotului olimpic al României.
Pentru contribuția lui la performanțele municipiului pe plan sportiv, Oprea a devenit, în 2023, „cetăţean de onoare” al orașului, dar și „ambasador al Universităţii Craiova”, cu ocazia Zilelor Craiovei.
