Horațiu Moldovan și Aza Gabriela trăiesc clipe de vis în Mykonos: „Dacă nu era ea, mi-era mult mai greu”
Horațiu Moldovan a avut un moment important în carieră la începutul acestui an. A plecat de la Rapid la Atletico Madrid pe un salariu mare, dar această mutare l-a afectat semnificativ din punct de vedere sportiv.
Horațiu Moldovan a uitat de problemele din carieră și se relaxează în brațele iubitei
Moldovan nu a jucat niciun meci pentru echipa spaniolă și a pierdut locul de titular în naționala României. Deși a fost inclus în lotul pentru EURO 2024, nu a jucat niciun minut, locul de titular fiind ocupat de Florin Niță, care a avut evoluții foarte bune, conform Prosport.

Situația de la echipa de club nu-i convine deloc lui Moldovan, mai ales că nu are nicio șansă să apere în fața slovenului Jan Oblak. El își petrece timpul alături de iubita sa, Aza Gabriela, cântăreață și fostă parteneră a lui Dragoș Nedelcu, jucător la Farul, pentru a-și alina frustrările legate de carieră. Cei doi au ales să se relaxeze în Mykonos, unde se află și colegii de la națională, Dennis Man și Valentin Mihăilă.
Așa e la Craiova! Universitatea și-a prezentat noile tricouri și cele 5 achiziții la Balta Craiovița
Iubita lui Moldovan este foarte activă pe rețelele sociale și face spectacol alături de portarul lui Atletico Madrid. Care intenționează să-și clarifice situația la echipa de club după terminarea vacanței.
Cântăreața a postat mai multe fotografii din vacanță, iar fanii au avut comentarii pe rețelele sociale de genul: „Zâna Instragramului!” sau „Superbă ca de fiecare dată”.
„Femeia de lângă tine te poate ridica sau te poate băga în pământ”
„Dacă nu era ea, mi-era mult mai grea acomodarea la Atletico. Plus că au fost momente grele acolo. Nu înțelegi ceva la antrenament, nu înțelegi limba, mă enervam pentru că nu eram la nivelul dorit de mine. Așa că femeia de lângă tine contează foarte mult. Femeia de lângă tine te poate ridica sau te poate băga în pământ. Dacă nu era ea în anumite momente, mi-era foarte greu”, spunea Horațiu Moldovan despre Aza Gabriela, potrivit Digi Sport.
Moldovan a anunțat că dorește să plece de la Atletico, iar presa din Scoția a dezvăluit că Celtic este interesată de serviciile sale, după ce veteranul Joe Hart (37 de ani) s-a retras din activitate.
Pe de altă parte, spaniolii de la El Mundo Deportivo au anunţat că Atletico Madrid îi caută deja înlocuitor jucătorului nostru. Sursa menţionată a precizat că David Soria, de la Getafe, ar fi alesul pentru a ocupa postul de rezervă a lui Oblak, astfel că plecarea lui Moldovan din capitala Spaniei pare o chestiune de zile.
