Preferații lui Mihai Rotaru îi fac mici probleme lui Constantin Gâlcă, iar patronul echipei a reacționat după ultimul incident!
După ce a renunțat la Jovan Markovic și la George Cîmpanu, Constantin Gâlcă a rămas doar cu jucătorii pe care i-a vrut, în lot. La meciul cu Maribor, Maldonado a văzut cartonașul roșu în minutul 30. Mulți se așteptau ca fundașul să fie pedepsit. Totuși, antrenorul l-a titularizat pe acesta în partida imediat următoare, cu CFR Cluj.
Mihai Rotaru spune că el nu are niciun cuvânt de spus și pune un soi de presiune pe șeful de pe banca alb-albaștrilor. Patronul echipei explică faptul că antrenorul trebuie să gestioneze grupul pe care îl are la dispoziție, fără implicarea conducerii clubului.
Mihai Rotaru pune presiune pe Constantin Gâlcă:
„Maldonado este un jucător foarte bun. A făcut meciuri foarte bune, cu toții au spus-o în emisiuni, specialiștii, nespecialiștii. A făcut o prostie acolo, a fost o gafă. Câte gafe au fost în fotbal, ar trebui să nu mai avem jucători. Eu nu iau pulsul echipei după meci. Când avem un eveniment nedorit, un rezultat negativ, nu iau pulsul echipei. Antrenorul trebuie să-și gestioneze tot ce înseamnă grupul.
Nu neapărat, a fost o decizie tehnico-tactică. Clar că nu i s-a tăiat capul. Poți să îi tăi capul lui Papp, când la pauza meciului cu Beer Sheva dă cu pumnul. Acolo trebuie să tăi capul, nu are scuze. Dar aici a fost un fault de joc instinctual, nu trebuia să îl facă. E un jucător valoros pe care noi trebuie să-l aducem la cea mai bună formă“, a Mihai Rotaru, pentru Fanatik.
Maldonado – printre preferații lui Mihai Rotaru
Maldonado este unul dintre jucătorii preferați ai lui Mihai Rotaru. Patronul Universității Craiova l-a adus pe fundaș la recomandarea unuia dintre analiștii cu care s-a tot lăudat. Astfel, finanțatorul alb-albaștrilor nu poate decât să se bucure atunci când vede că un antrenor minuțios cum este Constantin Gâlcă îl folosește pe apărător.
- Gică Hagi refuză naționala. FRF începe negocierile cu un alt antrenor!
- David Popovici, mesaj emoționant cu medalia olimpică de aur la gât: „Aşa am câştigat-o”
- Verdict dur pentru Marcel Bîrsan: „Îi era frică să fluiere împotriva Craiovei”
- Mihai Rotaru i-a răspuns lui Dan Petrescu!
- Universitatea Craiova a dat o nouă lovitură pe piața transferurilor: „Un jucător foarte bun”
