Orașul din Oltenia prin care va trece Drumul Expres Târgu Jiu – Craiova

Claudia Grosu

Primarul speră ca Drumul Expres Târgu Jiu – Craiova să ușureze accesul turiștilor din sudul țării spre munte

Primarul din Târgu-Cărbunești, Dănuț Birău, a militat pentru ca noul drum expres să treacă prin orașul său, pentru a ușura accesul turiștilor din sudul țării spre munte. El speră că această investiție va face orașul mai atractiv și pentru investitori, având în vedere că multe companii au evitat județul Gorj din cauza infrastructurii deficitare. Deocamdată, județul nu este conectat prin autostradă sau drum expres cu alte regiuni.

Orașul din Oltenia prin care va trece Drumul Expres Târgu Jiu – Craiova

„Acest drum expres a fost conceput vreo zece ani. În 2016, când am devenit primar, iar am avut o discuție cu domnul deputat Mihai Weber și discutam că acest drum trebuie să treacă prin Târgu-Cărbunești sau pe lângă pentru că trebuie să fie cumva și o legătura cu stațiunea montană Rânca pentru că avem foarte mulți turiști care vin din zona de jud, de la Craiova, de la Olt, din Mehedinți și care au nevoie de o cale rapidă de acces.

Încep lucrările de siguranță între Vidra și județul Vâlcea

Sau de la București, pot să ajungă mult mai repede. Au trecut zece ani de atunci. Acum au fost scoase la licitație loturile și undeva, în trei, patru ani, vom putea merge și pe acest drum”, a declarat primarul din Târgu-Cărbunești, Dănuț Birău, într-o emisiune la Radio Accent, conform Pandurul.

Drumul va fi construit de la zero

Drumul expres este împărțit în șase loturi, iar licitația pentru lotul 6, ultimul din proiect, a fost lansată în septembrie. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 18 noiembrie, iar valoarea contractului este de 2,55 miliarde lei. Drumul va fi construit de la zero: între Filiași și Târgu Jiu va fi drum expres, iar între Filiași și Craiova va fi construită o autostradă.

În județul Gorj, drumul va trece prin localitățile Țânțăreni, Turburea, Aninoasa, Săulești, Vladimir, Bărbătești, Jupânești, Târgu Cărbunești, Scoarța, Dănești și Târgu Jiu. Valoarea estimată a investițiilor este de 13,9 miliarde lei, fără TVA. Finanțarea va proveni din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.