Fostul jucător de la Universitatea Craiova a ajuns la FCSB după ce prestațiile sale au fost afectate de probleme de sănătate
Cristi Ganea, fundașul echipei Farul Constanța, a vorbit despre transferul său la FCSB în 2023, mărturisind că a fost o greșeală. Ganea a ajuns la FCSB în septembrie 2023, venind de la Panathinaikos, unde prestațiile sale au fost afectate de probleme de sănătate. Fotbalistul a recunoscut că, în acel moment, decizia de a semna cu FCSB nu a fost cea mai inspirată.
Fostul jucător de la Universitatea Craiova regretă transferul la FCSB: ,,Am greșit”
Cristi Ganea a povestit că a fost infectat cu COVID-19, ceea ce l-a împiedicat să joace o perioadă pentru Panathinaikos. În absența sa, clubul a adus un alt fundaș, iar antrenorul i-a sugerat să plece pentru a avea mai multe șanse de a evolua. Astfel, Ganea a ales să se transfere la FCSB. Totuși, fundașul de la Farul recunoaște acum că regretă acea decizie, considerând că nu era încă pregătit pentru un astfel de pas.
Cu cine votează Adrian Mititelu: „Votul meu a fost doar într-o direcție”
„Mi-a fost greu, pentru că era un simplu test Covid pozitiv. Am zis că stau șapte zile în casă, nu mă antrenez, dar ulterior am fost foarte rău, adică treceau zilele și eu eram tot mai rău, cu perfuzii. Uite așa am stat șase luni de zile. Cei de acolo și-au luat fundaș stânga, pentru că era o singură variantă și ei și-au mai adus un fundaș.
Ușor, ușor am revenit la antrenamente cu ei, dar antrenorul mi-a transmis: «Uite, Cristi, asta e situația, ești a treia variantă. Ai trecut printr-o perioadă proastă și încearcă să îți găsești ceva. Dacă vrei să rămâi la noi, cu mare drag, nicio problemă, dar pentru binele tău. După 10 luni de zile să mai stai să joci trei meciuri pe sezon nu e benefic pentru tine»”, a povestit fotbalistul.
„Acolo ai două meciuri, le joci bine, ești bun”
„Uite așa am decis să mă întorc în țară și să vin la Steaua (n.r. – FCSB). Eu am greșit foarte mult când am ales să mă duc, pentru că m-am dus de bunăvoie, chiar îmi doream. Au mai fost discuții cu cei de acolo, dar niciodată nu s-a reușit. Îmi doream să joc la Steaua. Acum, dacă dau timpul înapoi, ținând cont de situația în care eu m-am dus acolo, nu aș mai fi făcut-o. Eu aici am greșit, pentru că știm ce e la Steaua. Acolo ai două meciuri, le joci bine, ești bun. Dacă le joci prost, nimeni nu se uită în spate la ce probleme ai avut.
Eu cred că aici am greșit un pic, pentru că nu eram pregătit, nu puteam să dau randamentul meu maxim, cu toate că atunci când am jucat câteva meciuri am fost normal. Nici cel mai bun, nici cel mai slab. Cred că mi-am făcut treaba față de club. A fost o greșeală, nu pentru că am ales clubul. Nu eram pregătit şi la o echipă unde cererile sunt foarte mari, pretențiile sunt foarte mari. Aici am greșit un pic„, a declarat Cristi Ganea, conform orangesport.ro.
