Verdict dur pentru Constantin Gâlcă: „Nu există compatibilitate între el și Universitatea Craiova”

Catalin Anghel

Constantin Gâlcă i-a convins deja pe olteni: Universitatea Craiova îl așteaptă pe Marius Șumudică să-și încerce norocul!

Marcel Popescu spune că între Constantin Gâlcă și Universitatea Craiova nu există compatibilitate. Acest lucru se vede, de multe ori, în jocul echipei. Alb-albaștrii nu reușesc să se impună sau să se ridice la nivelul așteptărilor. După ce s-a vorbit multă vreme despre o posibilă demitere a antrenorului, finanțatorul clubului a spus că nu ia în calcul să schimbe ceva pe banca tehnică.

Verdict dur pentru Constantin Gâlcă!

„Constantin Gâlcă e un băiat educat. Dar nu are veleități de comandant. Nu știu a cui e vina. Nu e asta problema. Ca să acuzăm e ușor. În momentul de față, nu există compatibilitate între Constantin Gâlcă și Universitatea Craiova. Nu mai sunt compatibili. S-a speriat. Se vede pe el. De la etapă la etapă știe că va fi dat afară. Starea asta de incertitudine. Nu a pierdut vestiarul. Dacă echipa ține la antrenor, echipa joacă pentru el.

Intră în foc și fără bani. Chiar dacă pierd, lumea vede dăruirea. Asta se întâmplă la ceva timp, probabil când e o primă mare. Păi, bă, nu jucăm pentru bani. Jucăm pentru onoare. Bă, voi nu știți istoria clubului. Voi ați făcut de râs tricourile astea. Le-ați făcut de râs. Le-ați disprețuit valoarea. Sunteți bucuroși când vin 7000 de suporteri și nu vă huiduie. Și când vă huiduie se dă muzica tare pe stadion. Nu e bine. A dispărut spiritul”, a spus Marcel Popescu, la emisiunea Fan Fotbal realizată de ziariștii Bogdan Berneanu și Marius Pârlea la Radio Horion.

Mihai Rotaru mai are doar 3 variante!

În acest moment, Mihai Rotaru mai are doar 3 încercări de făcut. Universitatea Craiova a avut pe bancă foști selecționeri, precum Victor Pițurcă, Mirel Rădoi, Emil Săndoi, Mangia sau Petev. Niciunul nu a reușit să câștige titlul. Oltenii au mai chemat și alte nume importante, precum Laurențiu Reghecampf sau Constantin Gâlcă. Ambii au avut performanțe notabile la FCSB.

Totodată, Mihai Rotaru a mizat și pe antrenori olteni, precum Eugen Neagoe, Corneliu Papură sau Sorin Cârțu. Nici eu nu au primit foarte multe șanse. Acum, trupa din Bănie a rămas cu 3 variante. Adrian Mutu, Cristi Chivu și Marius Șumudică.

Promisiunea lui Mihai Rotaru!

Mihai Rotaru i-a promis lui Marius Șumudică postul de antrenor la Universitatea Craiova, pe viitor. Momentan, oltenii au un tehnician, pe Constantin Gâlcă. Totodată, Șumi este și el la Rapid. Doar două decizii clare din direcția conducerilor celor două formații ar putea pune în practică un scenariu care să-l facă pe patronul alb-albaștrilor să-și îndeplinească promisiunea.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.