Condiții mai bune pentru șoferi, pe drumul dintre Scaești și Argetoaia

Claudia Grosu
Foto: Facebook

Veste bună pentru șoferii care circulă pe drumul dintre Scaești și Argetoaia

Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 606A avansează într-un ritm susținut, aproximativ 40% din tronson fiind deja asfaltat. Astfel, aproape 10 kilometri din cei 25 aflați în lucru oferă condiții îmbunătățite de trafic pentru locuitorii comunelor Scaești și Argetoaia. Dar și pentru cei care tranzitează zona.

Condiții mai bune pentru șoferi, pe drumul dintre Scaești și Argetoaia

Pe lângă asfaltare, proiectul include lucrări complexe la terasamente, amenajarea scurgerilor apelor, construirea șanțurilor betonate, podurilor, podețelor și acceselor la proprietăți. Drumul, care face legătura între Scaești și limita cu județul Mehedinți, este reabilitat și modernizat cu fonduri guvernamentale obținute de Consiliul Județean Dolj prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

„Aproape 40% din tronsonul supus modernizării de pe drumul județean DJ 606A a fost deja asfaltat. De altfel, lucrările s-au desfășurat în ritm susținut. Aproape 10 km din cei 25 de km aflați în lucru asigură deja condiții mai bune de trafic pentru cei din comunele Scaești și Argetoaia sau pentru cei aflați în tranzit.

Județul din Oltenia unde bătrânii pot câștiga 1.000 de lei

În plus, se lucrează la terasamente, asigurarea scurgerilor apelor, șanțurile betonate, podurile și podețele și la accesurile la proprietăți. Drumul județean DJ 606A, între Scaești și limita cu județul Mehedinți, se află în proces de reabilitare și modernizare cu fonduri guvernamentale obținute de Consiliul Județean Dolj, din Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Anul viitor, vor începe lucrările și la tronsonul cuprins între comunele Breasta și Scaești. Astfel încât drumul să fie modernizat pe toată lungimea sa”, a transmis Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj, pe Facebook.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.