Italianul dorit de Rapid și CFR Cluj a făcut anunțul despre următoarea sa destinație
Andrea Compagno a fost unul dintre cei mai buni atacanți ai SuperLigii, în momentul în care activa pentru FCU Craiova, sau FCSB. Italianul a fost aproape să prindă și naționala Italiei, atunci când juca în România. Acesta a plecat în China, după experiența la FCSB, iar de la 1 ianuarie va fi liber de contract. Italianul este râvnit de mai multe formații din Liga 1, iar de curând a făcut anunțul despre următoarea sa destinație.
Telenovela Andrea Compagno s-a încheiat. Fotbalistul a făcut anunțul mult așteptat
Despre andrea Compagno s-a vorbit mult în ultima perioadă. Atacantul a fost dorit de Rapid și CFR Cluj, iar mai nou în această cursă pentru semnătura sa, se vorbea și de Genoa. Compagno a acordat un interviu în presa din Italia și a dezvăluit că și-a găsit echipă.
Italianul nu a oferit foarte multe detalii, despre echipa la care ar urma să meargă, deoarece nu este sigur 100% că va semna. Compagno spune totuși, că echipa nu este din Italia, ceea ce înseamnă că ar putea fi și o formația din Liga 1.
Declarația lui Compagno
„Ce i-am cerut lui Moș Crăciun? Ca băiatul meu cel mic, Theo, și familia să fie bine. Din punct de vedere fotbalistic, îmi doresc o nouă echipă. Cred că mi-am găsit echipă.
Totuși, în fotbal nu e nimic sigur până nu semnezi. (n.r.- dacă formația e din afara Italiei) Așa se pare!”, a declarat Andrea Compagno pentru Gazzetta dello Sport.
