Universitatea Craiova dă o dublă lovitură pe piața transferurilor, la scurt timp după plecarea lui Constantin Gâlcă!
- E oficial! Constantin Gâlcă a plecat de la Universitatea Craiova!
- Neagoe agită apele în Bănie: „Aceasta e adevărata Universitatea Craiova”
Constantin Gâlcă pleacă de la Universitatea Craiova cu un gust amar. Antrenorul a așteptat mult timp un nou atacant. Mihai Rotaru a întârziat să facă o astfel de mutare. Apoi, la doar câteva ore după ce tehnicianul și-a reziliat contractul, iar în Bănie a ajuns Mirel Rădoi, oltenii au început tratativele pentru doi fotbaliști.
Un vârf brazilian este așteptat la Craiova, fix așa cum a anunțat chiar Gâlcă, la plecare. Totodată, Mirel Rădoi îl vrea la el în lot și pe Denis Alibec, jucătorul în care Gică Hagi și-a pus multe speranțe în acest sezon.
Constantin Gâlcă a făcut anunțul momentului, la plecare!
„Am spus că ne trebuie un anumit tip de atacant, cu o calitate individuală mult mai bună, să poate să fie combinativ, finalizator. Dar asta este situația, asta s-a putut lua. (nr. întrebat de atacantul brazilian așteptat în Bănie) Îl știu, până acum mi se spunea că nu mai vine. Acum vine. Pe Alibec deja îl cunoaștem toți, are o calitate individuală foarte bună.
Am mai spus-o, chiar eram foarte bine ca grup, atitudine, încredere. Ne-a lipsit finalizarea. A fost o experiență benefică pentru mine, dar cred că antrenorul trebuie să-și exprime în totalitate partea de pregătire”, a declarat Constantin Gâlcă, la plecare.


Cifre destul de slabe pentru Costel Gâlcă, la Craiova!
Constantin Gâlcă a adunat 35 de meciuri pe banca Universității Craiova, cu o medie de 1,74 de puncte pe joc. Tehnicianul a lăsat trupa din Bănie pe locul cinci în SuperLiga, cu 36 de puncte. Oltenii sunt la cinci puncte în spatele celor de la ”U” Cluj și FCSB, primele două clasate.
