Prima linie de autobuze ecologice ar putea deveni operațională la sfârșitul acestui an
Primăria Caracal va introduce, pentru prima dată, transport public cu autobuze ecologice în oraș. Proiectul beneficiază de o finanțare europeană în valoare de 24,8 milioane de lei. Prima linie de autobuze ar putea deveni operațională la sfârșitul acestui an sau în primele luni ale anului viitor, conform Jurnalul Olteniei.
„Este nevoie de linie de autobuze în primul rând pentru elevi și vârstnici”
Lipsa transportului public local și distanțele mari între cartiere sunt printre motivele care stau la baza înființării sistemului de transport public cu autobuze. În absența unei rețele de transport în comun, elevii sunt transportați la școală de părinți cu autoturismele, ceea ce duce la aglomerarea traficului, a transmis Primăria Caracal.
„Am început demersurile pentru înființarea transportului public în Caracal de mai mult timp și anul trecut am depus cererea de finanțare din fonduri europene. Este nevoie de linie de autobuze în primul rând pentru elevi și vârstnici, dar și pentru ceilalți cetățeni, în condițiile în care distanțele dintre cartiere sunt destul de mari. Elevii sunt duși de părinți la școală cu mașinile personale, se aglomerează circulația”, a spus Ion Doldurea, primarul orașului Caracal.
„Vom semna în martie contractul de finanțare”
Prima linie de autobuze din municipiul Caracal ar putea deveni operațională la sfârșitul acestui an. Sau în primele luni ale anului 2026.
„Vom semna în martie contractul de finanțare, apoi vor urma procedurile de achiziție pentru autobuzele electrice și pentru amenajările necesare funcționării transportului public. Dacă estimez optimist, spun că vom avea transport public cu autobuze la Caracal la finalul anului 2025. Dacă nu, cel mai târziu în primăvara anului viitor”, a mai declarat primaru.
Edilul a menționat că înființarea transportului public cu autobuze ecologice va avea impact pozitiv și asupra mediului, populația având posibilitatea să folosească mijloace de transport în comun și să circule mai puțin cu autoturismele personale.
