Veste bună pentru craioveni! Termo Craiova face un pas mare pentru Oltenia
Termo Urban, compania municipală care furnizează agent termic către populația din Craiova, a semnat astăzi contractul de execuție pentru modernizarea rețelei de distribuție a energiei termice, în cadrul Fazei I a proiectului. Este vorba despre înlocuirea a 22,23 km de rețele, care deservesc 13 puncte termice din municipiu.
Proiectul este finanțat prin fonduri europene
Noua rețea va fi construită din țeavă preizolată, ceea ce va duce la o reducere semnificativă a pierderilor de energie, contribuind astfel la creșterea eficienței sistemului de termoficare din Craiova. Proiectul este finanțat prin fonduri europene și este implementat cu sprijinul Ministerului Energiei. Valoarea totală a investiției este de aproximativ 200 de milioane de lei.
Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova, a anunțat această realizare importantă pe pagina sa de Facebook. „Astăzi, Termo Urban, compania municipală care livrează agent termic către populație, a semnat contractul de execuție pentru modernizarea rețelei de distribuție a energiei termice pentru consumatorii finali din Craiova – Faza I. Este vorba despre înlocuirea a 22,23 km de rețele, aferente a 13 puncte termice din municipiu.
Întreaga rețea va fi schimbată, fiind înlocuită de una nouă, din țeavă preizolată, având ca efect reducerea pierderilor. Finanțat din fonduri europene, proiectul este desfășurat prin Ministerul Energiei, iar valoarea proiectului este de aproximativ 200 de milioane lei”, a scris Lia Olguța Vasilescu, pe Facebook.
