Sorin Cârțu (69) a vorbit despre neconvocarea lui Louis Munteanu (22 de ani) la echipa națională de către Mircea Lucescu (79 de ani)
Neconvocarea lui Louis Munteanu la echipa națională a stârnit multe reacții, iar Sorin Cârțu a vorbit despre acest subiect.
Gică Craioveanu a vorbit despre Mondialul din 1994. „Am suferit mult”
Sorin Cârțu a comentat decizia lui Mircea Lucescu legat de convocarea lui Louis Munteanu
Sorin Cârțu spune că acest subiect este unul de polemică, însă are încrede în decizia lui Mircea Lucescu. Acesta consideră că Louis Munteanu are timp să mai fie convocat la echipa națională .
„Da, Louis Munteanu a fost, este, un subiect de polemică. Din start îți spun că eu am încredere în Mircea Lucescu și alegerile lui. A gândit el că în acest moment nu are nevoie. Meciuri și acțiuni la națională vor mai fi, are timp Louis să fie chemat la prima reprezentativă.
Nu e primul, sigur nu va fi nici ultimul, care consideră că este nedreptățit că nu e chemat într-un moment la echipa națională. Nu înseamnă că n-are valoare, asta trebuie să priceapă și el, și cei ce-l susțin”, a spus Sorin Cârțu pentru gsp.
Sorin Cârțu crede că Mircea Lucescu a acționat bine
Sorin Cârțu crede că Mircea Lucescu a gândit bine această mutare, deoarece nu are nevoie de un astfel de atacant.
„Eu cred că Mircea Lucescu a gândit bine, pentru că în partida cu Bosnia – n-o mai luăm la socoteală pe aia cu San Marino – ai nevoie de atacanți percutanți. Oameni necesari pentru jocul pozițional, care să fie de ultima execuție. Pe Louis nu-l văd „spărgător””, a spus Sorin Cârțu pentru sursa anterior citată.
