Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a reacționat la afirmațiile lui Sorin Cârțu și a oferit o concluzie clară
Gigi Becali, patronul FCSB, a reacționat după afirmațiile lui Sorin Cârțu, care a sugerat că echipa bucureșteană este „împinsă” spre câștigarea titlului. Finanțatorul campioanei en-titre a României a comentat declarațiile lui „Sorinaccio” și a oferit o concluzie clară.
„Nu mai vreau să mă cert cu oamenii. Ei să se certe, dar să se certe singuri”
Sorin Cârțu, președintele de onoare al Universității Craiova, a lansat un atac dur, acuzând că „arbitrii decid clasamentele” și că FCSB este favorizată în lupta pentru titlu. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a reacționat la afirmațiile lui Sorin Cârțu, precizând că nu mai dorește să intre în conflicte cu nimeni.
„Nu mai vreau să mă cert cu oamenii. Ei să se certe, dar să se certe singuri. La ce să dau eu răspunsuri. Eu, dacă dau răspuns, nici nu mai… Nu mai dau. Eu am dat răspunsul pe iarbă. I-am cunoscut pe ăia, arbitri străini, norvegieni, englezi, italieni, ce erau ei, cu care am paradit în Europa League. Dacă vreți, vorbim pe tema asta, dar e în derizoriu. Le urez sănătate multă, nici habar n-am ce spuneți acolo.
Nici nu știu despre ce vorbiți, că aia, că Costreie, că ce a făcut. Eu nu știu. Deci FCSB trebuie să fie furată? Că dacă e arbitrată corect, se supără lumea. E corect acum, dar ei s-au obișnuit cu FCSB furată și când e arbitrată corect, lor nu le convine”, a declarat Gigi Becali, la DigiSport.
„Eu sunt un om de fotbal mai vechi decât Vassaras”
Sorin Cârțu a criticat dur arbitrajul din Liga 1, susținând că ierarhia din campionat este influențată de deciziile arbitrilor. El a dat exemplu meciul Universității Craiova cu FCSB, sugerând că arbitrul Barbu nu a fost imparțial. Cârțu a subliniat că, având o vastă experiență în fotbal, își dă seama ușor când un arbitraj este „de șmecherie”.
„La noi campionatul este ierarhizat de prestația arbitrilor. Eu spun asta de foarte mult timp. La partida noastră (n.r. cu FCSB), când ne-a luat fața și a terminat pe 1, Barbu a fost imparțial? Eu sunt un om de fotbal mai vechi decât Vassaras, am fost și jucător și antrenor și președinte, te simt imediat… Arbitrajul a fost unul de șmecherie”, au fost acuzațiile făcute de Sorin Cârțu.
