FRF schimbă regulile! Decizia care afectează Universitatea Craiova

Claudia Grosu
© FOTO: Remus Badea/SPORT PICTURES

Universitatea Craiova riscă amendă de sute de mii de euro dacă nu respectă regulile

FRF schimbă regulile! Decizia care afectează Universitatea Craiova. Pe 24 aprilie, a avut loc ședința Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal, în cadrul căreia președintele Răzvan Burleanu a anunțat modificarea „regulii 5+6”, care va intra în vigoare din sezonul 2025/26. Această regulă a fost folosită pentru a distribui cluburilor fondurile primite de la UEFA prin fondul de solidaritate. Conform regulii, atât în SuperLiga României, cât și în Liga 2, echipele trebuie să aibă pe întreaga durată a partidelor cel puțin cinci jucători români sau eligibili pentru loturile naționale, conform Fanatik.

Fondul de două milioane de euro va fi distribuit de FRF celor trei cluburi cel mai bine clasate

Începând din 2024, s-a anunțat că regula va suferi modificări. Iar lista de schimbări vine însoțită de anumite condiții pentru cluburile care activează în primele două eșaloane ale fotbalului românesc.

Schimbările făcute de FRF la „regula 5+6”

  • să fie 5 jucători români pe teren, inclusiv un jucător U21, pe tot parcursul meciului
  • dacă sunt trei jucători români U21 pe tot parcursul meciului, ceilalți pot fi străini
  • dacă sunt doi jucători U21 pe teren. Mai trebuie sa fie minim alți doi români (considerați a fi formați la nivel național).
  • dacă scoți un jucător U21 în ultimele doua cazuri și nu îi înlocuiești tot cu jucători U21. Trebuie să fie introduși alți doi români.

În plus, cluburile care nu vor respecta regulile stabilite de Federația Română de Fotbal vor fi obligate să plătească o amendă de 150.000 de euro. Sumele colectate vor fi alocate într-un fond destinat exclusiv cluburilor din SuperLigă care respectă regula. Fondul de două milioane de euro va fi distribuit de FRF celor trei cluburi cel mai bine clasate dintre cele cinci care au respectat regula în acest sezon.

„Fotbalul românesc are nevoie în continuare de abordări inovative”

„Procesul de reformă și de modernizare a fotbalului românesc trebuie să continue și chiar să intre într-o nouă etapă. Cea mai mare greșeală pe care am face-o în momentul de față ar fi să oprim tot procesul de dezvoltare. Să fim mulțumiți de rezultatele pe care le-am înregistrat, așa cum am făcut în anii ’90, și să nu ne mai uităm absolut deloc la generațiile următoare, față de care avem responsabilitatea de a crea un cadru mult mai bun în care să se dezvolte, iar performanțele lor să fie mai bune decât ale generației de astăzi.

În acest context, considerăm, ca Federație, că fotbalul românesc are nevoie în continuare de abordări inovative. Dar și pe care să le adapteze permanent, în funcție de contextul național. Vă amintesc că obiectivele pe care le-am urmărit atunci când s-a implementat regula 5+6 a fost în primul rând să putem crește numărul de jucători formați la nivel național, eligibili pentru naționala României. Totodată creșterea bazei de selecție, printr-o conectare la Diaspora. Astfel încât jucătorii români formați în afara țării să fie eligibili și să se încadreze în această regulă. Să contribuim la repatrierea tinerilor jucători români. De aceea, din următorul sezon regula 5+6 va fi mai flexibilă. Mai ușor de respectat de către un număr mai mare de cluburi. În momentul de față, doar 5 cluburi din Liga 1 respectă această regulă”, a spus acesta.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.