Se lucrează intens la reabilitarea a două clădiri importante din Craiova

Claudia Grosu
Foto: Facebook

Firma de construcții s-a mobilizat pentru reabilitarea cât mai rapidă a două clădiri din Craiova

Se lucrează intens la reabilitarea a două clădiri importante din Craiova. Reabilitarea clădirilor în care își desfășoară activitatea Liceul Tehnologic Special „Beethoven” și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Dolj a intrat într-o etapă importantă. Lucrările se desfășoară într-un ritm susținut, iar șantierul este plin de activitate.

Este un proiect amplu, finanțat din fonduri europene

Astăzi, echipa de proiect a fost prezentă pe teren pentru a discuta cu reprezentanții firmei de construcții despre stadiul actual al intervențiilor. În această perioadă, muncitorii se ocupă de desfacerea tencuielilor interioare. Înlocuirea instalațiilor sanitare și termice, a tâmplăriei interioare și a pardoselilor. În paralel, se lucrează și la termoizolarea exterioară a fațadelor, dar și la modernizarea instalațiilor electrice și termice din interiorul clădirilor, a postat Cosmin Vasile, pe Facebook.

Este un proiect amplu, finanțat din fonduri europene atrase de Consiliul Județean Dolj, care vizează reabilitarea completă a celor patru corpuri de clădire și creșterea eficienței energetice. Pentru că în aceste spații învață și sunt cazați elevi cu nevoi speciale, investiția este cu atât mai importantă oferind, în viitor, condiții moderne și sigure pentru desfășurarea activităților educaționale și de sprijin psihopedagogic.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.