Răzvan Marin trăiește cele mai frumoase momente din viața sa
Răzvan Marin, mijlocașul naționalei României și al celor de la Cagliari, a lăsat pentru o zi fotbalul deoparte și a trăit, marți, unul dintre cele mai frumoase momente din viața lui personală. Cununia civilă cu aleasa inimii sale, Crina. Cei doi s-au prezentat la Primărie, unde au devenit oficial soț și soție, în aplauzele apropiaților. A urmat apoi o masă festivă la restaurantul Casa Albă din București, unde au fost invitați prietenii și familia, conform GSP.
Răzvan a cerut-o în căsătorie pe Crina în 2021
Printre cei care au împărtășit un crâmpei din atmosferă a fost și Elena, soția lui Ianis Hagi, care a postat o fotografie de la eveniment pe rețelele sociale. Deși Răzvan este în plin „mercato”, cu posibila plecare la PAOK Salonic, acolo unde l-ar putea avea antrenor chiar pe Răzvan Lucescu, viața personală pare că merge exact în direcția dorită. Căsătoria vine după o relație solidă, începută în 2018.
Răzvan a cerut-o în căsătorie pe Crina în 2021, în Sardinia, într-un decor romantic, înaintea meciurilor naționalei din preliminariile pentru CM 2022. Atunci, Crina a postat emoționată: „DA pentru totdeauna cu iubirea vieții mele, cel mai bun prieten și sufletul pereche.” Între timp, cei doi au devenit și părinți. În februarie 2022 s-a născut Natalie Luna, fiica lor, iar botezul micuței a avut loc câteva luni mai târziu, în mai.
Crina este o prezență discretă în spațiul public, dar cu o carieră remarcabilă în alt domeniu. Este medic stomatolog și absolventă de Medicină, originară din Târgu Jiu. Împreună cu Răzvan a călătorit în toți acești ani în locuri de vis, departe de agitația terenului de joc.
