Dascălii cu care ne mândrim: 10 la Titularizare. Ce discipline predau aceștia
Învățământul doljean are motive de mândrie. Trei cadre didactice au reușit performanța de a obține nota 10 la proba scrisă a examenului de titularizare din acest an. Este vorba despre profesori la Matematică, Educație socială și Economic-Administrativ-Poștă, conform Jurnalul Olteniei.
Un candidat trebuie să obțină cel puțin nota 7
Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Dolj, procentul candidaților care au obținut note peste 7, adică au șanse să se titularizeze, adică să ocupe un post stabil, este de 44,7%. În total, 666 de candidați au obținut note între 7 și 9,99. Cei nemulțumiți de rezultate au avut timp până miercuri la prânz să depună contestații, urmând ca rezultatele finale să fie afișate pe 30 iulie.
Pentru a se titulariza, un candidat trebuie să obțină cel puțin nota 7 atât la proba scrisă, cât și la inspecția specială la clasă. Cei care vor să intre în sistemul de învățământ doar ca suplinitori trebuie să obțină minimum nota 5.
Și la examenul de definitivare, lucrurile arată bine în județul Dolj. După soluționarea contestațiilor, rata de promovare a crescut la 70,4%, cu peste un punct față de rezultatele inițiale. În total, 159 de candidați au obținut medii între 8 și 10, pragul minim pentru promovare. Printre ei se numără și un candidat care a obținut media maximă, 10. La reevaluarea lucrărilor contestate, în 23 de cazuri notele au fost mărite, iar în 26 micșorate. Doar o contestație a rămas fără modificări.
