Un copil din Oltenia are nevoie de ajutor, în lupta cu leucemia

Claudia Grosu
Foto: Gorj Online

Un copil din Oltenia de doar 7 ani se luptă cu leucemia

Ianis Constantin Baranga, un băiețel de doar 7 ani și jumătate din Bumbești Jiu, se confruntă cu o situație disperată. Diagnosticat în 2020 cu o formă severă de leucemie limfoblastică acută, Ianis a trecut prin ani grei de tratamente și momente dificile, dar săptămâna trecută boala a recidivat brusc, aducând din nou suferință în familia lui, conform Gorj Online.

„Avem nevoie urgentă de ajutorul vostru…”

În prezent, Ianis este internat la Secția Pediatrie a Institutului Clinic Fundeni, iar nevoia cea mai urgentă este donarea de trombocite, grupa B3 POZITIV. Orice grupă sanguină poate dona, iar fiecare ajutor contează enorm. Donarea se poate face la orice centru de sânge din țară, cu mențiunea „Pentru Baranga Ianis Constantin”. Mama micuțului face un apel disperat către toți cei care pot ajuta: „Avem nevoie urgentă de ajutorul vostru… Vă mulțumim din suflet!”.

Leucemia este un tip de cancer care afectează celulele albe din sânge, numite leucocite. În mod normal, celulele albe ajută organismul să lupte împotriva infecțiilor, însă în cazul leucemiei, măduva osoasă produce celule albe anormale, care nu funcționează corect și se multiplică necontrolat. Aceste celule bolnave pot înlocui celulele sănătoase din sânge, afectând astfel capacitatea corpului de a lupta cu infecțiile, de a opri sângerările și de a transporta oxigenul.

Există mai multe tipuri de leucemie, unele evoluând rapid (acute), altele mai lent (cronice). Leucemia limfoblastică acută, cum este cazul lui Ianis, este o formă agresivă care apare mai des la copii și necesită tratament urgent.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.