Universitatea Craiova este una dintre echipele cu cei mai pasionați suporteri din România, iar clubul a transmis un mesaj clar: fotbalul are nevoie de lege nouă pentru fani. Într-un comunicat oficial, alb-albaștrii își arată susținerea pentru modificarea Legii nr. 4/2008, astfel încât suporterii să se bucure de aceleași condiții ca în marile campionate din Vest.
Ce cere Universitatea Craiova
Printre măsurile propuse se află:
- comercializarea băuturilor slab alcoolizate pe stadioane;
- eliminarea interdicției de acces până la pronunțarea instanței;
- eliminarea zonelor-tampon (capacitate 100% în arene);
- facilități pentru fanii cu nevoi speciale;
- permiterea utilizării pirotehniei în mediu controlat.
„Suntem din ce în ce mai aproape de libertate pentru suporteri, spectacol și siguranță în sport”, se arată în comunicatul emis de clubul din Bănie.
Legea e în linie dreaptă
Proiectul legislativ care vizează modificarea Legii 4/2008 se află deja la comisiile Senatului și ar putea fi adoptat tacit pe 16 octombrie. Printre inițiatori se află deputatul AUR Ciprian Paraschiv, dar și parlamentari PSD și PNL. Ulterior, proiectul va ajunge la Camera Deputaților, for decizional.
