Cine va cânta imnul România înainte de meciul tricolorilor cu San Marino!

Catalin Anghel
© FOTO:Marius Tudor/SPORT PICTURES

Federația a ales artistul care va interpreta imnul României, înainte de startul meciului pe care naționala lui Mircea Lucescu îl are cu San Marino!

Tricolorii încheie campania de calificare pentru Campionatul Mondial din 2026 la Ploiești, într-un duel cu San Marino. Duelul este programat marți, 18 noiembrie, de la ora 21:45, pe stadionul “Ilie Oană”. Va fi mai mult o partidă de pregătire pentru elevii lui Mircea Lucescu. Aceștia mai au doar miza coeficientului, dar în joc este și orgoliul lor, în fața unor adversari mult mai slab cotați.

Cine va cânta imnul România înainte de meciul tricolorilor cu San Marino!

Înaintea startului partidei, imnul de stat al României va fi interpretat de Cezar Ouatu. El va urca pe gazon alături de orchestra Filarmonicii din Ploiești. Artistul s-a declarat încântat de oportunitatea pe care Federația Română de fotbal i-a oferit-o, chiar dacă nu în cel mai bun moment al naționalei.

„Mulțumesc FRF pentru invitație! Este o bucurie unică. O mândrie și o mare onoare să pot intona imnul României la meciul naționalei de fotbal pe 18 noiembrie, fix în orașul meu natal, Ploiești, pe stadionul Ilie Oană. Vă aștept pe toți să cântăm din suflet și să ne susținem tricolorii așa cum se cuvine”, a declarat Cezar Ouatu.

România încă are șanse de calificare!

România încă are șanse de calificare la Campionatul Mondial din 2026, dar nu din preliminarii. Tricolorii vor putea să joace în baraj, datorită poziției pe care au avut-o în Liga Națiunilor. Momentan, nu se știu toate posibilele adversare pe care românii le-ar putea întâlni. Dar un lucru este sigur: misiunea nu va fi deloc una ușoară, mai ales la cum arată jocul tricolorilor în prezent.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu