Universitatea Craiova a mai transferat un atacant veritabil: „Este foarte eficient”

Catalin Anghel
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

3 atacanți pentru titlu, la Universitatea Craiova. Mihai Rotaru speră ca Filipe Coelho să fie mulțumit și să nu mai ceară alte transferuri în ofensivă!

Universitatea Craiova are ca obiectiv principal câștigarea campionatului. Oltenii speră să adune și cât mai multe puncte în Conference League, dar și să ajungă măcar în semifinala Cupei României, dacă nu chiar să joace finala și să o câștige. Mihai Rotaru a construit un lot pe placul lui Mirel Rădoi și bazându-se pe recomandările antrenorului care și-a dat demisia recent.

Patronul Universității Craiova a făcut mutări foarte bune, mai ales în ofensivă. Inițial, acesta i-a adus pe Assad și Nsimba. Cei doi au impresionat foarte repede, atât în campionat, cât și în Conference League. Apoi, oltenii l-au adus pe Etim. Acesta nu a părut un super-fotbalist, la prima vedere, dar după câteva meciuri și cu insistențele lui Rădoi, atacantul a început să demonstreze că își merită locul în Bănie.

Universitatea Craiova a mai transferat un atacant veritabil

Etim a înscris încă un gol pentru Universitatea Craiova. A reușit să marcheze și să le aducă victoria alb-albaștrilor, la Pitești. Pavel Badea recunoaște că nu credea prea mult în Etim, la început. Totuși, acum, în ciuda faptului că nu ar fi un fotbalist spectaculos, atacantul demonstrează că este destul de eficient.

„(n.r. cum vi s-a părut evoluția lui Etim?) Prima repriză a fost a lui. Rezultatul de ieri (n.r. vineri), pe fază ofensivă, i se datorează. A avut pasă de gol pentru Baiaram și gol. A fost o surpriză pentru mine faptul că a fost schimbat el. Pentru că, din punct de vedere al jocului, nu el trebuia schimbat. Trebuia păstrat, asta e părerea mea. Dar a fost un joc reușit din partea lui Etim. Stilul lui de joc nu spune multe, nu este foarte spectaculos, însă este foarte eficient”, a declarat Pavel Badea, în exclusivitate, pentru ProSport.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu