Monday Etim a primit șansa carierei din partea lui Mirel Rădoi, iar atacantul a arătat ce poate, la Universitatea Craiova!
Mirel Rădoi a surprins în partida dintre Oțelul Galați și Universitatea Craiova. Antrenorul alb-albaștrilor a folosit o echipă în care Monday Etim a fost titular, iar pe bancă au rămas Lyes Houri, Luca Băsceanu sau Ștefan Baiaram. Totodată, Assad nu a prins lotul, din cauza unei accidentări. Sorin Cârțu spune că nu s-a convins încă de noul atacant al formației din Bănie. Totuși, președintele clubului spune că se aștepta să vadă mai multă concentrare, pentru că Etim a avut două situații ideale de a finaliza și nu a reușit să marcheze.
Verdict clar pentru Monday Etim, după debutul ca titular la Universitatea Craiova!
„Mai lasă-mă să îl văd (n.r. – despre Monday Etim). El are desprindere bună, pleacă bine, lansat, dar aș vrea să îl văd altfel la finalizare. A avut două situații de finalizare ideale, la 0-0 și la 1-0, în repriza secundă. Are reacție bună, să vedem în continuare.
Întrebați-l pe Mirel (n.r. – de ce nu a jucat Baiaram contra Oțelului). Nu știu, vorbiți cu el și vă va spune ce vă interesează. Nu pot comenta acum că nu a jucat. A mai fost așa la partida cu Farul, când a intrat pe parcurs. Poate încă simte ceva, o încărcătură”, a mai spus Sorin Cârțu la Fanatik.
Se cere răbdare pentru Etim!
În cariera sa, Monday Etim a trecut pe la echipe precum Roskilde, Helsingor, dar și la formațiile Orange County și FC Toros din Statele Unite, înainte să se afirme în Danemarca. El a semnat un contract valabil trei sezoane, cu opțiune de prelungire pentru încă un an. În vârstă de 26 de ani, atacantul a jucat, ultima dată, la formația daneză Hillerod, despre care s-a spus că a făcut o super-afacere când l-a vândut pe fotbalist în Bănie.
- OFICIAL! Monday Etim a semnat cu Universitatea Craiova
- Universitatea Craiova întărește defensiva. Adrian Rus și Monday Etim sunt noile achiziții
- După Adrian Rus și Monday Etim, Universitatea Craiova pregătește o nouă lovitură
- Verdict dur pentru Universitatea Craiova: „Asta e echipă de campionat?”
- Verdict clar pentru elevii lui Mirel Rădoi:
