MM Stoica cere ca Radu Drăgușin să plece urgent de la Tottenham!

Claudia Grosu
Foto: Instagram

Radu Drăgușin s-a refăcut recent după accidentarea care l-a ținut departe de teren un an întreg

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, consideră că Radu Drăgușin ar trebui să ia în calcul o schimbare de echipă în această iarnă. Oficialul campioanei României spune că fundașul lui Tottenham riscă să piardă ritmul competițional dacă nu va primi minute în Anglia.

„E foarte complicat să joace în fața lui Romero și Van de Ven”

Drăgușin s-a refăcut recent după accidentarea care l-a ținut departe de teren un an întreg, iar în luna martie va fi una dintre piesele de bază pe care Mircea Lucescu se va baza la barajul pentru Cupa Mondială, contra Turciei. Totuși, Mihai Stoica atrage atenția că situația fundașului este complicată în Premier League.

„La Drăgușin este important să joace, iar dacă rămâne la Tottenham, probabil că e foarte complicat să joace în fața lui Romero și Van de Ven. Dacă nu va juca, nu va avea ritm. El trebuie să aibă ritm de joc. Una e să te antrenezi, să fii apt 100% din punct de vedere medical, alta e să nu ai ritm”, a declarat MM Stoica pentru Fanatik.

Lucescu și stafful naționalei au nevoie de un Drăgușin în formă maximă pentru duelul de pe 26 martie cu Turcia, meci care decide accesul în finala barajului pentru Campionatul Mondial din 2026. Dacă România trece de turci, tricolorii vor juca finala pe 31 martie, cu învingătoarea dintre Slovacia și Kosovo.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.
Niciun comentariu