Aeroportul Internațional Craiova, pregătit pentru inaugurarea noului terminal

Claudia Grosu
Foto: Facebook

Aeroportul Internațional Craiova, pregătit să își întâmpine pasagerii în noul terminal

Lucrările de extindere la Aeroportul Internațional Craiova au fost finalizate, iar noul terminal își va deschide porțile pe 18 decembrie. Anunțul a fost făcut de directorul instituției, Sorin Manda, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN.

„Cel mai mare aeroport regional din România”

„Lucrările sunt gata. A început deja recepția și suntem în pași foarte repezi să mutăm tot ceea ce este în vechiul terminal, să oferim o altă experiență pasagerilor noștri”, a spus acesta. Manda a subliniat și faptul că noua construcție transformă aeroportul din Craiova în „cel mai mare aeroport regional din România din punct de vedere al construcției terminalului”.

Schimbarea este cu atât mai impresionantă cu cât zona unde se află noul terminal arăta cu totul diferit în urmă cu un deceniu. „Acum 11 ani, toată partea asta era o livadă de cireși și o fostă unitate militară… un paradis al oamenilor fără adăpost”, a povestit Sorin Manda. Astăzi, aeroportul deservește aproximativ 600.000 de pasageri anual. Estimările pentru anul viitor indică atingerea pragului de un milion de călători. Pe termen lung, obiectivul este ambițios: 2 milioane de pasageri până în 2033.

Un proiect respins de 17 ori

În spatele noului terminal se află ani de muncă și multe obstacole birocratice. Directorul Sorin Manda a dezvăluit că proiectul a fost respins de nu mai puțin de 17 ori în perioada în care Ministerul Transporturilor era condus de Cătălin Drulă. „Au fost ani grei… Am depus acest proiect la minister. Ne-a fost respins de vreo 17 ori în perioada lui 2021, atunci când era domnul Drulă ministru”, a relatat acesta.

Manda a explicat și cum a evoluat inițiativa, de la primele idei până la forma actuală: „În anul 2014 a început exercițiul financiar și de atunci până în 2020, timp de 6 ani, România n-a făcut nimic. De la sfârșitul anului 2019, noi am început să facem studiul de fezabilitate, proiectul, toate studiile care stau în spatele unui asemenea proiect și am ajuns la un aeroport de 4 milioane de pasageri. Așa a fost gândit inițial.”

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.
Niciun comentariu