Știința rămâne pe primul loc și favorită la câștigarea campionatului!

Catalin Anghel
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Alb-albaștrii au scos un punct imens în Capitală, iar Știința continuă să domine fotbalul românesc!

Universitatea Craiova a plecat cu un punct din București. Oltenii au remizat cu Dinamo, scor 1-1, după o partidă care nu a fost tocmai spectaculoasă, dar în care s-au înfruntat cele mai puternice formații ale campionatului intern. Egalul îi păstrează pe elevii lui Filipe Coelho pe prima poziție în Superliga României, cel puțin încă o etapă.

Știința rămâne pe primul loc și favorită la câștigarea campionatului!

Prima repriză a fost una a duelurilor fizice la mijlocul terenului. Chiar dacă s-au înfruntat două formații ofensive, niciun dintre acestea nu a reușit să șuteze pe spațiu porții. Oltenii au avut o bară, dar și o ocazie mare prin Ștefan Baiaram. În rest, atât craiovenii cât și bucureștenii au așteptat ca adversarii să greșească și să îi prindă pe contră. Nu s-a întâmplat, în primele 45 de minute, iar scorul pauzei a fost de 0-0.

Partea secundă a început foarte rău pentru trupa din Bănie. Nsimba s-a accidentat, iar Filipe Coelho s-a văzut nevoit să îl schimbe pe francez cu Assad. Apoi, în minutul 51, bucureștenii i-au prins nepregătiți în defensivă pe craioveni și au deschis scorul. A marcat Soro, pentru 1-0. Avantajul gazdelor nu a durat prea mult. Universitatea Craiova a restabilit egalitatea, în minutul 65, prin Assad. Acesta a și fost scorul final, iar alb-albaștrii au rămas pe primul loc, cel puțin încă o etapă.

Dinamo – Universitatea Craiova

Dinamo: Epassy – Sivis, Boateng, Stoinov, Opruț – Gnahore, Mărginean, C. Cîrjan – Armstrong, Soro, Musi. Rezerve: Roșca, Licaciu, Milanov, Mazilu, C. Mihai, Târbă, Caragea, Toader, Duțu, Ikoko, Țicu, A. Pop. Absenți: Karamoko (suspendat), Bordușanu, Licsandru (accidentați), Antrenor Zeljko Kopic.

Universitatea Craiova: L. Popescu – Romanchuk, A. Rus, Screciu – Teles, D. Matei, Anzor, Cicâldău, Bancu – Nsimba, Baiaram. Rezerve: Isenko, S. Lung, Mora, Stevanovic, Badelj, Mogoș, T. Băluță, A. Crețu, Băsceanu, Muntean, Etim, Assad. Absent: M. Rădulescu (accidentat). Antrenor Filipe Coelho.

  • Arbitru: Istvan Kovacs
  • Asistenți: Mihai Marica și Ferencz Tunyogi
  • Arbitru VAR: Iulian Călin
  • Asistent VAR: Valentin Porumbel
  • Rezervă: Gabriel Mihuleac
  • Observator: Augustus Constantin
Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu