Mihai Rotaru i-a adus lui Costel Gâlcă un nou atacant, iar Universitatea Craiova e gata să domine SuperLiga României!
Universitatea Craiova a căutat toată vara un atacant care să rezolve problemele din ofensivă. După 3 luni de căutări și peste 50 de fotbaliști refuzați de Costel Gâlcă, Mihai Rotaru a reușit să facă o mutare. În Bănie a ajuns Jovo Lukic. Bosniacul spune că a fost primit foarte bine, că nu e aștepta să găsească astfel de condiții excelente și că Elvir Koljic l-a asigurat că vine fix unde trebuie.
Universitatea Craiova a transferat încă un atacant de top
„E plăcut să fiu aici. Cred că am venit într-un loc foarte bun și este un pas înainte în cariera mea. Sper că mă voi adapta bine și cred că pot face multe pentru echipă. Negocierile au fost lente la început, dar mai târziu m-am gândit că nu există un singur motiv pentru care să nu merg la Craiova. Am primit o întâmpinare câlduroasă, eu consider că este cea mai bună.
Pentru mine, singurul lucru important este ca echipa să câștige. Dacă am marcat un gol sau oricine altcineva, nu-mi pasă de asta, eu îmi doresc să câștig. Este o altă lume față de Bosnia, stadionul este plin de fani foarte devotați, avem nevoie de sprijinul lor. Dacă ne susțin, cu siguranță ne vom face treaba mai bine. Salut suporterilor, eu sunt Jovo Lukic și sper că ne vom vedea în curând pe stadion”, a declarat Jovo Lukic, noul atacant de la Universitatea Craiova.
Costel Gâlcă are lotul pregătit
Costel Gâlcă a reușit să se impună în fața conducătorilor clubului, care au făcut tot posibilul ca antrenorul să aibă un lot puternic. În acest moment, tehnicianul trebuie să demonstreze că cerințele lui aduc și rezultate. Universitatea Craiova are un obiectiv clar: câștigarea campionatului, în acest sezon, și accederea în grupele unei competiții europene, anul viitor.
- Un fotbalist de la FCSB, dorit la Universitatea Craiova: „Și acum ar fi trebuit să vină”
- MM Stoica a pus ochii pe 5 jucători de la Universitatea Craiova!
- Gică Craioveanu anunță transferul lui Andrei Rațiu: „Îl văd acolo”
- Alex Cicâldău recunoaște ce l-a convins să accepte transferul la Universitatea Craiova: „A contat foarte mult”
