Universitatea Craiova s-a impus cu 1-0 pe terenul lui Dinamo și a revenit pe primul loc. Trei puncte uriașe în economie SuperLigii. Dar, dincolo de clasament, rămâne o întrebare apăsătoare: ce fel de echipă vrea să fie Craiova?
Pentru că la București, oltenii au câștigat… dar au arătat ca o echipă care fuge de fotbal.
Golul care a schimbat totul
Momentul-cheie a venit în minutul 45+2, când Etim a marcat. Până aici, nimic neobișnuit.
Doar că finalul primei reprize a adus și ruptura: eliminarea lui Bancu în minutul 45+6.
De acolo, planul s-a rescris complet.
45 de minute de supraviețuire
Repriza a doua a fost, practic, un exercițiu de rezistență.
Craiova s-a retras în două linii compacte:
- un prim zid de 4 jucători
- în spate, o linie de 5 fundași
Din minutul 69, odată cu schimbarea lui Etim, echipa lui Coelho a renunțat complet la orice intenție ofensivă, Cicaldau, Teles, Anzor si David Matei fiind resPonsabili cu degajarea mingilor in jumatatea adversa.
Pe teren nu mai exista niciun jucător cu profil clar de atac.
Tras de timp, ritm fragmentat, nervi întinși
Craiova nu doar că s-a apărat — a făcut-o în stilul clasic, aproape cinic:
- portarii huiduiți pentru întârzierea reluărilor
- jucători căzuți la fiecare contact
- faze fragmentate constant
Imaginea meciului? Jucători pe gazon, secunde care se scurg, adversari frustrați.
Dinamo, prea slabă să pedepsească
Pe de altă parte, Dinamo nu a avut forța să profite.
A dominat teritorial, dar fără claritate, fără idei, fără execuții decisive.
Un adversar mai puternic ar fi putut transforma acest meci într-un dezastru pentru Craiova.
Catenaccio în 2026?
Stilul lui Coelho a dus inevitabil cu gândul la fotbalul anilor ’60.
Un catenaccio modernizat, dus la extrem, argumentat de eliminarea lui Bancu, dar cate echiPe in inferioritate nu s au vazut castigand demn.
Un joc care l-ar face mândru chiar și pe Helenio Herrera.
Problema? Fotbalul actual merge în direcția opusă.
Barcelona marchează în rafale, 7-2 cu Newcastle, cel mai recent joc.
Bayern distruge adversari, 10-1 scor general cu Atalanta.
Spectacolul vinde. Ofensiva domină.
Contradicția care doare
La înființarea clubului, obiectivul era clar:
„Reînvierea spiritului alb-albastru! Redarea demnității și mândriei suporterilor olteni!”
Dar ce s-a văzut la Dinamo a fost exact opusul.
Nu mândrie.
Nu identitate.
Doar supraviețuire.
Lider, dar fragil
Craiova e pe primul loc. Așteptarea unui titlu după 35 de ani e reală.
Dar dacă acesta este prețul, întrebarea rămâne:
cât valorează un trofeu câștigat fără stil?
Pentru că în Europa, cu acest tip de joc, riscul e evident. S-a vazut inclusiv cu AEK Atena, care a interzis Stiintei Primavara EuroPeana!
Verdict
Trei puncte uriașe.
Poate decisive.
Dar, probabil, cele mai hidoase din acest sezon.
Costel Gâlcă și Nicușor Bancu au tras un semnal de alarmă înainte meciului cu Hermannstadt
