Maximilian Anghel, fotbalistul pe care Universitatea Craiova îl pregătește pentru un transfer în Serie A!

Catalin Anghel
foto: Facebook

Universitatea Craiova încearcă să producă noi talente pentru fotbalul românesc, iar Maximilian Anghel e gata să impresioneze în Bănie!

Maximilian Anghel s-a născut la Timișoara, în data de 19.05.2011. Are o înălțime de 1.87 metri și cântărește 73 de kilograme. Evoluează pe poziția de fundaș central și visează să debuteze la echipa mare a Universității Craiova. Apărătorul speră să primească o șansă în Bănie, apoi, evoluțiile sale să îl propulseze în Serie A, un campionat pe care îl urmărește cu mare interes.

„Dacă nu eram fotbalist aş fi fost antrenor / profesor de sport. Îmi doresc să debutez la echipa mare cât mai curând, iar pe viitor să evoluez în Serie A. (nr. mesaj pentru fanii echipei) Să rămână alături de noi, la bine şi la greu, pentru că nu îi vom dezamăgi. Forza Ştiinţa!„, a spus Maximilian Anghel, conform unei postări făcute de Academia Universității Craiova.

Maximilian Anghel, fotbalistul pe care Universitatea Craiova îl pregătește pentru un transfer în Serie A!

Maximilian Anghel este deja privit drept un tânăr de mare perspectivă. El poate profita de atenția pe care Filipe Coelho o acordă jucătorilor din Academie și să își facă loc în lotul echipei mari, din vară, măcar pentru perioada de pregătire. Universitatea Craiova nu prea are loc, momentan, în centrul defensivei. Acolo, oltenii se bazează pe Vlad Screciu, Adrian Rus, Romanchuk, Badelj, Stevanovic, Fălcușan sau Vasile Mogoș.

„Este un jucător care a progresat în ultimul timp, de lot naţional. Trebuie să continue să muncească, să fie conştient că trebuie să se îmbunătăţească zi de zi şi eu cred că va fi un fundas de viitor pentru clubul nostru„, a fost descrierea făcută de Bogdan Vrăjitoarea, antrenorul echipei Universitatea Craiova U16.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu