Bogdan Racovițan, aproape de un transfer important!

Claudia Grosu
© FOTO:Ionut Stanca/SPORT PICTURES

Echipa care pregătește milioane de euro pentru Bogdan Racovițan

Fundașul român Bogdan Racovițan ar putea face pasul către unul dintre cele mai importante cluburi din Europa de Est în această vară. După patru ani și jumătate petrecuți la Rakow, stoperul de 25 de ani a intrat în atenția mai multor echipe, însă Dinamo Kiev pare să fie favorită în cursa pentru transferul său. Potrivit publicației Transfer Feed, interesul formației din capitala Ucrainei este unul concret. Oficialii clubului ar fi pregătit deja o ofertă în valoare de 2,5 milioane de euro pentru internaționalul român.

Plecarea atacantului Vladislav Blănuță pare din ce în ce mai probabilă

Deși Bogdan Racovițan mai are contract cu Rakow până în 2028, polonezii sunt dispuși să îl cedeze. Însă cer aproximativ 3 milioane de euro pentru transfer. Dacă mutarea se va realiza, clubul din Polonia ar obține un profit consistent, având în vedere că l-a cumpărat pe fundaș în ianuarie 2022 de la FC Botoșani pentru aproximativ 600.000 de euro.

Transferul lui Racovițan ar putea avea legătură și cu schimbările pregătite de Dinamo Kiev în lot. Clubul ucrainean caută întăriri în defensivă, mai ales în contextul în care plecarea atacantului Vladislav Blănuță pare din ce în ce mai probabilă. Transferat în septembrie 2025 de la FCU Craiova pentru 2,6 milioane de euro, Blănuță nu a reușit să se impună la Dinamo Kiev.

„Căutările sunt în desfășurare pentru un fundaș dreapta”

Atacantul de 24 de ani a avut parte de un conflict cu fanii echipei, iar evoluțiile sale au fost sub așteptări. Doar un gol marcat în 11 apariții. Presa ucraineană anunță că oficialii lui Dinamo Kiev au decis deja să îi găsească o nouă echipă atacantului român. Chiar dacă acesta mai are contract până în 2030.

„Dinamo Kiev este concentrată să îi găsească un nou club lui Vladislav Blănuță. Căutările sunt în desfășurare pentru un fundaș dreapta, un fundaș central, o extremă și un atacant”, a declarat jurnalistul ucrainean Mykhailo Spivakovsky, citat de UA Football.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.
Niciun comentariu