Impresarul lui Assad Al-Hamlawi a explicat în ce situație de află golgheterul Universității Craiova!
Assad Al-Hamlawi a fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai Universității Craiova, în sezonul recent încheiat. Atacantul a marcat pe bandă rulantă și a impresionat foarte repede printre alb-albaștri. L-a avut concurent pe post pe Nsimba, iar cei doi s-au completat perfect, de fiecare dată. Reușitele acestora au contribuit decisiv în lupta pentru titlu, iar oltenii s-au bucurat, la final, de cucerirea eventului.
După un sezon excelent, Assad Al-Hamlawi a ajuns în atenția mai multor cluburi. Printre acestea se numără și Al Ahly Cairo. Tentat de un salariu imens, vârful a ales să refuze varianta unei plecări și a decis că trebuie să rămână la Universitatea Craiova, indiferent de oferă. Jucătorul palestinian își dorește să joace în Liga Campionilor, iar impresarul acestuia spune că nu se pune problema unui transfer, în această vară.
Mesajul lui Assad Al-Hamlawi după ce reușit un hat-trick pentru Universitatea Craiova!
Assad Al-Hamlawi a decis unde va juca în sezonul viitor
„Atât eu, cât și Assad vă mulțumim pentru interesul manifestat pentru acest transfer. În momentul de față însă, venirea în campionatul egiptean nu e în planurile jucătorului meu. Sper ca speculațiile, în această privință, să se încheie aici. În acest moment, Al-Hamlawi e concentrat sută la sută pe ce urmează pentru el în tricoul Universității Craiova. Mai ales că echipa urmează să joace în preliminariile Champions League.
Participarea în această competiție e motivul principal pentru care jucătorul nu vrea să părăsească fotbalul european, în acest moment. Ca să fie totul clar, vă spun că Al-Hamlawi vrea să joace, în continuare, în Europa în această etapă a carierei sale”, a declarat impresarul palestinianului pentru televiziunea egipteanăă, citat de Sport.ro.
Mihai Rotaru, replică pentru Mirel Rădoi: „Sper să nu mai vorbească singur”
Sorin Cârțu, sfat pentru Assad Al-Hamlawi. Ce i-a spus oficialul din Bănie
