Universitatea Craiova – Petrolul Ploiești: primul 11 al lui Filipe Coelho!

Catalin Anghel
Universitatea Craiova Filipe Coelho!

Filipe Coelho riscă mult în meciul Universitatea Craiova – Petrolul Ploiești, poate chiar și postul de antrenor al alb-albaștrilor!

Meciul Universitatea Craiova – Petrolul Ploiești este programat sâmbătă seara, de la ora 21:30. Partida se va disputa pe stadionul „Ion Oblemenco” și va conta pentru etapa cu numărul 3 din Superliga României. Oltenii sunt clar favoriții acestei întâlniri, din mai multe motive. Chiar dacă nu au un moral prea bun și vin după trei partide mai puțin reușite, alb-albaștrii au un lot mai valoros, pe hârtie. Ei vor avea parte de susținerea celor peste 10.000 de abonați și dorința de a demonstra că ultimele rezultate au fost o întâmplare.

Universitatea Craiova – Petrolul Ploiești: primul 11 al lui Filipe Coelho!

Filipe Coelho simte și el adevărata presiune de la Universitatea Craiova. După eliminarea din Liga Campionilor, mulți dintre suporterii oltenilor l-au criticat pe antrenor. Unii dintre ei chiar i-au cerut demisia, mai ales după declarațiile făcute la finalul returului cu Levski Sofia. Astfel, tehnicianul va risca și, cel mai probabil, o să trimită în teren o echipă apropiată de cea care a jucat miercuri, riscând chiar și unele accidentări.

Echipa probabilă a Universității Craiova: Sava – Stevanovic, Rus, Screciu – Mora, Băluță, Teles, Bancu – Tavares, Elisor, Băsceanu.

Ultimele 5 rezultate dintre alb-albaștrii și ploieșteni:

  • Petrolul – Universitatea Craiova 0-4
  • Petrolul – Universitatea Craiova 0-4
  • Universitatea Craiova – Petrolul 2-0
  • Petrolul – Universitatea Craiova 1-1
  • Petrolul – Universitatea Craiova 0-2

În ultima etapă din campionatul intern, ambele formații au pierdut. Petrolul Ploiești a fost învinsă de FC Argeș, scor 1-0, în timp ce Universitatea Craiova a suferit un eșec usturător, scor 5-1, în fața rivalilor de la Dinamo.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu