Negocieri pentru transferul lui Rareș Manolache. Dezvăluiri imediat după Universitatea Craiova – Petrolul!

Catalin Anghel
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Clubul deja a făcut oferta pentru Rareș Manolache, dar conducerea clubului a decis să refuze transferul și să îl păstreze pe atacant!

Claudiu Tudor a dezvăluit că ploieștenii au refuzat oferta de la Slavia Praga. Președintele celor de la Petrolul Ploiești spune că propunerea nu a fost acceptată, pentru că-l consideră pe Rareș Manolache un fotbalist important și de viitor, pentru echipa „lupilor galbeni”. Totodată, oficialul clubului din Ploiești a reamintit de tinerii vânduți recent. L-a menționat și pe Mihnea Rădulescu, cel care a ajuns campion al României, la scurt timp după transferul în Bănie.

„Vom arăta din ce în ce mai bine. Vor apărea relațiile de joc. Îi vom aduce pe toți la același nivel și, cu siguranță, vom rămâne în prima ligă. Majoritatea copiilor din lot sunt produși ai academiei noastre și mai avem jucători tineri buni care vin din spate. Petrolul a avut mereu o pepinieră și a promovat jucători din localitate, vreau să reintroduc asta. Pentru Manolache ne-a căutat și ne-a făcut o ofertă Slavia Praga, dar am respins-o.

Noi, conducerea, credem că acesta este viitorul clubului pe termen mediu. Îmi reproșez că trebuia să fac asta mai devreme, chiar dacă la Petrolul este mereu presiune, iar fanii vor rezultate de ieri, cum se zice. De aceea poate am ezitat, deși noi i-am vândut pe Mihnea Rădulescu și pe Sălceanu, iar Țicu a fost și el un produs al nostru. Trebuie să le dăm șansa jucătorilor tineri, de 16-18 ani, fără probleme. Ne asumăm asta, indiferent de ce se va întâmpla” a spus Claudiu Tudor, după Universitatea Craiova – Petrolul 4-0, conform DigiSport.

Petrolul poate da o adevărată lovitură!

AC Milan, Sevilla și PSV Eindhoven ar fi echipele care s-au mai interesat de Rareș Manolache. În vârstă de doar 16 ani, atacantul deja atrage atenția unor cluburi atât de mari. El a fost în lot la toate cele trei partide oficiale jucate de prahoveni în acest sezon, dar încă nu a debutat.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu