Anghel Iordănescu îl taxează pe Filipe Coelho: „Nici joc, nici rezultate”

Catalin Anghel
Filipe Coelho este sub presiune după eliminarea Universității Craiova din Europa League. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Filipe Coelho simte o presiune tot mai mare la Universitatea Craiova, în timp ce fiul lui Anghel Iordănescu este liber de contract și așteaptă o ofertă tentantă!

Anghel Iorănescu s-a declarat dezamăgit de rezultatele înregistrate de echipele românești în cupele europene. Doar CFR Cluj a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor. Fostul selecționer consideră că Universitatea Craiova putea mai mult și l-a taxat, indirect, pe Filipe Coelho, spunând că alb-albaștrii nu au produs nici rezultate, dar nici jocul acestora nu a convins.

„Da, din păcate nu au confirmat. Nu au confirmat sub nicio formă. Poate excepţie face CFR Cluj. Ceea ce regret este că până la urmă, echipele de la care aşteptam mai mult, în mod special de la Craiova, nu au convins nici prin joc, nici prin rezultate”, a declarat Anghel Iordănescu, potrivit DigiSport.

Fiul lui Anghel Iordănescu este liber de contract și așteaptă o ofertă tentantă!

Edi Iordănescu este liber de contract și așteaptă o ofertă tentantă, poate chiar și din campionatul intern. Fostul selecționer al României a fost destul de apropiat de Mihai Rotaru, în trecut, dar relația s-a mai răcit după ce antrenorul a avut unele probleme, la lotul primei reprezentative, cu finul patronului de la Universitatea Craiova, Alex Mitriță.

Chiar dacă va ajunge să îl demită pe Filipe Coelho, în cazul în care portughezul ratează calificarea într-o grupă de cupe europene, cel mai probabil, Mihai Rotaru se va orienta tot către un tehnician străin, în primă fază. Poate chiar Zeljko Kopic și-ar face loc pe o lsită lărgită a alb-albaștrilor, dacă Mario Felgueiras nu va înainta mai multe variante de portughezi.

Rezultatele Universității Craiova în acest început de sezon:

  • ML Vitebsk – Universitatea Craiova 1-4
  • Universitatea Craiova – U Cluj (1-1) și 6-4 la general
  • Universitatea Craiova – ML Vitebsk 1-0
  • Universitatea Craiova – UTA Arad 4-0
  • Levski Sofia – Universitatea Craiova 1-0
  • Dinamo – Universitatea Craiova 5-1
  • Universitatea Craiova – Levski Sofia 2-2
  • Universitatea Craiova – Petrolul Ploiești 4-0
Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu