La 16 martie 1983 Universitatea Craiova a izbutit ceva nevisat de vreo echipă românească: să intre în semifinalele unei cupe europene.
În Cupa UEFA participau câte 4 echipe din ţările superputeri, aceleaşi din ziua de azi, un Champions League a vremurilor noastre din care am scoate campioanele. Să vă arătăm tabloul optimilor acelei ediţii:

40 de ani se împliniră de atunci. Calificarea Craiovei s-a consemnat pe Central, 1-0 cu Kaiserslautern. Din Republica Federală Germania. Dar Universitatea îşi pregătise performanţa în primul meci, cel din deplasare, reuşind, de la 3-0 pentru gazde, o minune.
Trei craioveni indispensabili, indisponibili
La 2 martie 1983 a fost meciul de la Kaiserslautern. Craiova îi avea suspendaţi pentru cartonaşe pe Tilihoi şi Balaci, iar Ţicleanu era convalescent după o operaţie la un ochi. Sau fusese până de curând, era neantrenat la zi. Ţicleanu putea sta rezervă, ceea ce a şi făcut până la un moment dat.
În lotul Craiovei existau 15 jucători de câmp folosiţi în turul campionatului. Nicio legătură cu dublurile (cel puţin!) pe posturi din ziua de azi.
Tilihoi juca stoper, pereche indestructibilă cu Ştefănescu. Craiova avea ca rezervă un fundaş central de meserie, pe Ciupitu, doar că el era libero, nu stoper, nu avea experienţă internaţională şi atinsese o vârstă matusalemică pentru acele vremuri, 35 de ani. (Ciupitu avea să fie titular la Lisabona, în semifinale, în lipsa suspendatului căpitan Ştefănescu.) La Kaiserslautern a jucat un stoper improvizat, Irimescu, mijlocaş care-şi folosea piciorul drept doar ca să-şi ţină echilibrul pe teren.
Cu această ocazie, din unsprezecele de start lipseau trei mijlocaşi: Balaci, Ţicleanu şi Irimescu. Antrenorului Constantin Oţet i-a fost teamă să-l titularizeze pe Adrian Popescu, care-n 1983 împlinea 23 de ani. Avea apariţii puţine. Până atunci, Ştiinţa jucase meciuri europene, inclusiv eliminase echipe precum Fiorentina şi Leeds, cu fotbalişti mult mai tineri de 23 de ani: Balaci, Lung, Boldici, Crişan, Cămătaru, Irimescu, Ţicleanu, Geolgău… Dar de data asta miza era mai mare, ar fi urmat semifinalele!
Transferat din divizia B să atace semifinale europene
Şi Craiova l-a adus la începutul lui 1983 pe mijlocaşul Liţă Dumitru, mare fotbalist la vremea lui, titular la Mondialul din 1970, iar acum, la 33 de ani, retras la pensie în divizia B de la începutul ediţiei în curs, să mai pape cât o putea banii de la UM Timişoara. Şi, fără să fi jucat în niciun meci de campionat pentru Universitatea, Ion Dumitru, zis Liţă, a fost titular la Kaiserslautern şi a rezistat mai bine de o oră.
Aceasta a fost echipa din meciul FC Kaiserslautern – Universitatea Craiova 3-2:
Lung – Negrilă, Irimescu, Ştefănescu, Ungureanu – Donose, Dumitru (min. 64, Ţicleanu), Beldeanu (min. 75, Cârţu), Geolgău – Crişan, Cămătaru.
Irimescu a dat autogolul de 2-0, scorul la pauză. În minutul 51, 3-0. Doar pentru foarte puţin timp, Geolgău marcând în minutul 53, 3-1, scor la care comentatorul TV Cristian Ţopescu a oftat: „Măcar de-ar rămâne aşa”.
Fundaşul central Hans-Peter Briegel, titular în naţionala RFG, se accidentase-n minutul 40. Un noroc al oltenilor, fără doar şi poate.
La 3-1 a intrat Ţicleanu şi, cu ochiul operat sau neoperat, a văzut suficient cât să-i dea o pasă de excepţie extremei Crişan, pe post de atacant central: 3-2 în minutul 72.
Scor de calificare pe prima tabelă electronică din Craiova!
Urma returul de la Craiova. Vreme de două săptămâni, oraşul a vorbit doar despre asta. Biletele au bătut recordul la preţ (cam 150 de lei cu program şi fanion) şi s-au vândut mai mult prin întreprinderi. Şi la speculă, evident.
Pe Central s-a inaugurat tabela electronică. Una mică, fabricată de SPIACT Craiova. A rezistat puţină vreme, înlocuind-o cea mare. Nici nu funcţiona grozav. A ajuns pe un stadion de divizia C, de la Depou, al echipei CFR Craiova.
Irimescu n-a dat doar autogol la Kaiserslautern, ci a luat şi cartonaş galben. A fost suspendat pentru retur, dar au revenit ceilalţi trei absenţi din tur în primul unsprezece.
Echipa de la Universitatea – Kaiserslautern 1-0:
Lung – Negrilă, Tilihoi, Ştefănescu, Ungureanu – Ţicleanu, Balaci, Donose, Geolgău (min. 75, Cârţu) – Crişan (min. 46, Beldeanu), Cămătaru.
Fundaşul dreapta Negrilă a marcat golul calificării cu stângul, în minutul 82, din învălmăşeala unui corner. Un meci nespectaculos pentru un spectator neutru. O bară a lui Balaci din lovitură liberă şi o ratare a lui Geolgău.
La scorul egal în dubla manşă, 3-3, a mers mai departe echipa cu mai multe goluri date-n deplasare. Regula asta a fost recent abrogată.
Până seara, prin Craiova cu greu s-a circulat în 16 martie 1983. Bine că nu erau maşini nici pe sfert faţă de ziua de azi. Iar cârciumi, nici atât. Ar fi fost necesare de o sută de ori mai multe.
Nu putea să lipsească martie din post: cazat la Jiul, viitor Ramada, Adrian Păunescu a dat imediat după meci spectacol cu Cenaclul său de la balcon, în faţa unei mări de spectatori fără bilet, suiţi şi pe capotele maşinilor din parcare. A doua zi, într-un mod un pic mai organizat, Cenaclul Flacăra a fost pe proaspăt legendarul stadion Central, cu praspătul imn „Oltenia, eterna Terra Nova”.
