În zilele noastre, studentul român se zbate între mediocritate și speranță. Întâlnim mai multe tipuri de studenți, dar două dintre acestea se regăsesc cel mai des în prezent.
Putem începe cu exemplul negativ, anume studentul: „mi-am băgat și eu dosarul”. O mare parte a liceenilor habar nu au pe ce drum să o apuce, după terminarea liceului, iar una dintre variantele care se află la îndemână este facultatea. Ce fel de facultate? Asta nu pare să mai conteze, atâta timp cât se intră pe bază de dosar, iar mediile de admitere nu au fost cine știe ce, în anii precedenți.
Ei bine așa se naște studentul mediocru. Așa se naște studentul care vrea doar să termine o facultate sau măcar să fie admis. nu de alta, dar trebuie să-și pună pe Facebook „Student la…”, nu că ar fi ceva rău, dar să fie student pe bune, nu doar o pereche de picioare în plus, pe holurile facultății. Da, acest tip de student este posibil să părăsească țara peste 4,5 ani, iar mai apoi să ia tastatura în brațe și să-și transmită convingerile referitoare la „viitorul sumbru al României”. Acest tip de student este posibil să se plângă peste câțiva ani că nu are un viitor în propria țară. Dar oare acesta o să se gândească vreodată la faptul că el nu a tras nici măcar o secundă pentru propriul viitor?
Exemplul pozitiv, pentru că DA, există și așa ceva, este studentul cu speranță, studentul care urmează o facultate din pasiune, pentru propriul viitor și implicit, pentru propria voință de dezvoltare, nu pentru că așa au vrut părinții, nu pentru un status pe Facebook sau pentru că „și-a băgat și el dosarul”.
Acest tip de student poate progresa, își poate atinge un scop, depășindu-și condiția. Acest tip de student are speranța că într-o bună zi, va putea să îl ajute pe studentul mediocru.
Citește și: „Născuți talent, dar rămași speranță”
