Adda Baladda, primul mesaj transmis fanilor de la intoarcerea din Asia Express!

Adda a slăbit spectaculos după finalul celui de-al treilea sezon Asia Express! Cum arată artista!

În urmă cu o lună, 9 echipe au dat startul provocării Drumului Comorilor și au pornit în aventura vieții cu destinația Filipine și Taiwan. Una dintre cele mai puternice echipe au fost Adda si soțul său, Cătălin Rizea.

Cei doi au pornit încrezători împreună în cea mai frumoasă experiență, iar odată ce concursul s-a terminat și aceștia au ajuns pe pâmăntul românesc, au și transmis fanilor primele gânduri referitoare la sentimentele trăite în Asia Express.

Artista a revenit în forță pe Instagram, unde a postat o fotografie, entuziasmată de noua ei siluetă suplă, dar și de vechile tabieturi de care îi era dor.

Artista și partenerul de viață formează o echipa de succes, atât în viața de zi cu zi, cât și în plan profesional, dar, cu toate acestea, cei doi au avut de aface cu situații care le-au pus relația la încercare.

Comentariile apreciative la postare nu au întârziat să apară: „Wow, deci emisiunea chiar e super solicitantă. Dovada stă în kilogramele tale în minus. Felicitări!!!

„Ce skinny esti draga mea, top”

Cel mai așteptat show va reveni pe micile ecrane, în curând. Încă nu s-a stabilit o data exactă, dar cert este că în primavara anului 2020 va urma a fi difuzată.

Sursă foto: Instagram

În 3 minute poți să vezi și: Cine a tăiat cauciucurile celor 25 de mașini din Brazda lui Novac!

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion!

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0
The following two tabs change content below.
Summary
Adda Baladda, primul mesaj transmis fanilor de la intoarcerea din Asia Express!
Article Name
Adda Baladda, primul mesaj transmis fanilor de la intoarcerea din Asia Express!
Description
Adda a slăbit spectaculos după terminarea celui de-al treilea sezon Asia Express! Cum arată artista!
Author
Publisher Name
https://3minute.net
Publisher Logo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0Shares
0 0